Societatea ieşeană MOBILA GRANDE SRL (CUI: 18030462) a fost înfiinţată în anul 2005 sub numele DDO AGENCY SRL, iar din ianuarie 2008, când a fost rebotezată, şi până în noiembrie 2016 l-a avut ca asociat majoritar (80%) pe Ovidiu PLEŞCAN (foto, 67 de ani), boss-ul de la ISPAL. Într-o vreme, MOBILA GRANDE SRL chiar era prezentată drept componentă a Grupului ISPAL (AICI, de exemplu). Acum se evită această asociere… pentru că firma a ajuns „oaia neagră” a holdingului.
Mai exact, pe 2 noiembrie 2017, MOBILA GRANDE SRL a intrat direct în faliment, la propria cerere, iar în funcţia de lichidator judiciar provizoriu a fost numit practicianul propus de debitoare, OMEGA SPRL (Adrian ABABEI) – Dosarul nr.8801/99/2017.
Cu două zile întârziere faţă de termenul limită stabilit de instanţă, Adrian ABABEI a publicat tabelul preliminar al creanţelor, document care prezintă o masă credală cu doar 6 creditori… dar care au de recuperat o sumă considerabilă – 2.506.898,58 lei. Cel mai important „sponsor” este ISPAL SRL Iaşi (CUI: 14679697) – 1.287.831,14 lei (51,36% din masa credală), celelalte poziţii „pe podium” fiind ocupate de BANK LEUMI ROMÂNIA – 852.545,81 lei (34,01%) şi AJFP Iaşi – 279.777 lei (11,16%).
Surprinzătoare este prezenţa BANK LEUMI, în condiţiile în care lichidatorul judiciar spune – în aşa-zisul raport privind cauzele insolvenţei (care are o singură pagină!) – că „debitorul nu a lucrat cu credite bancare tocmai în scopul de a nu se îndatora mai mult, deşi poate ar fi fost o soluţie pentru dezvoltarea activităţii comerciale”.
O altă ciudăţenie a procedurii este absenţa principalilor doi creditori – banca şi ISPAL SRL – de la Adunarea Creditorilor, care a fost convocată pentru astăzi, 8 ianuarie 2018, ora 9:00. Şi nu numai că nu au participal la întrunire, dar nici nu au transmis punctul lor de vedere. Poate au sărbătorit Crăciunul pe stil vechi şi încă nu şi-au revenit!
Culmea este că, deşi şedinţa „s-a terminat” în jurul orei 9:30, procesul verbal era deja publicat (în BPI) în jurul prânzului. Un adevărat „Speedy Gonzales” acest lichidator judiciar… dacă nu cumva ştia care va fi soarta Adunării Creditorilor şi avea procesul verbal pregătit încă de săptămâna trecută.
Şi ca să vă daţi seama cât de mulţi fraieri sunt în ţara asta şi cât de valoros este aşa-zisul certificat „Firmă de Încredere”, precizez că atât MOBILA GRANDE SRL, cât şi ISPAL SRL «au pus botu’» la oferta unui bulgar (patron la o firmă românească) şi au cumpărat cu 199 lei/bucata (dacă nu s-a mărit preţul între timp) astfel de „diplome”.
Culmea e că ISPAL SRL, o firmă cu pretenţii, nu numai că a plătit această „taxă de fraier”, dar se şi laudă cu asta, pe site-ul propriu. Se laudă şi minte în acelaşi timp, afirmând că „Am obţinut Certificatul Firmă de Încredere 2017!” (AICI). Jenant pentru o asemenea societate!
În ceea ce priveşte falimentul MOBILA GRANDE SRL, foarte probabil nu se va pune problema atragerii răspunderii personale, astfel de cerere putând formula doar lichidatorul judiciar sau creditorul majoritar ISPAL SRL. Următorul termen de judecată este programat pe 8 februarie 2018. (sursa foto: facebook.com/profile.php?id=100011750073657)
DOCUMENTE ATAŞATE:
MOBILA GRANDE SRL – Tabel preliminar al creanţelor
MOBILA GRANDE SRL – Raport privind cauzele insolvenţei