MVM TRANSGROUP a intrat în insolvenţă; firma lui Mihai MILOŞ a declarat datorii de 1,38 miloane lei… deşi cele din bilanţul pe 2021 se ridică la 2,13 milioane lei

 

MVM TRANSGROUP SRL Iaşi (CUI/CIF: 31321604) a intrat în insolvenţă (la propria cerere), iar în documentaţia depusă la Dosarul nr.1792/99/2022 a susţinut că „în patrimoniul său există un dezechilibru financiar cauzat de lipsa de lichidităţi, astfel că valoarea datoriilor exigibile este de 1.384.668,50 lei„.

În cadrul procedurii generale, EUROBUSINESS LRJ SPRL (practicianul propus de debitoare) va îndeplini atribuţiile de administrator judiciar provizoriu, iar data de 27 mai 2022 este termenul limită de înscriere la masa credală.

Înfiinţată în martie 2013, societatea MVM TRANSGROUP SRL este deţinută şi administrată de Mihai MILOŞ, iar pentru anul 2021 a raportat un singur angajat, pierderi de 547.833 lei, la o cifră de afaceri de 546.787 lei, datorii de 2.131.493 lei şi capitaluri proprii negative, de -227.150 lei.

Următorul termen de judecată în Dosarul de insolvenţă nr.1792/99/2022, al debitoarei MVM TRANSGROUP SRL, este programat pe 8 septembrie 2022.