O golănie de 14 milioane lei în fotbalul ieşean: POLITEHNICA e în faliment de 5 ani, CSMS joacă în cupele europene; după modelul de la Iaşi, RAPID, PETROLUL, OŢELUL sau CEAHLĂUL pot juca în Liga I şi peste un an

STADION-IASI-600

Pe 14 şi 21 iulie 2016, echipa CSMS Iaşi a jucat în turul II preliminar Europa League, eveniment prezentat drept unul istoric pentru fotbalul ieşean. Dincolo de rezultatul negativ şi de faptul că această „minune” s-a datorat insolvenţei echipelor de pe locurile fruntaşe, şi nu e meritul mingicarilor din Copou, se pune şi întrebarea „cât de (i)morală a fost această participare în cupele europene?„.

A fost odată POLI IAŞI

Echipa fanion din capitala Moldovei a fost dintotdeauna POLITEHNICA IAŞI, aceasta desfăşurându-şi activitatea până în anul 2010 prin intermediul FOTBAL CLUB POLITEHNICA IAŞI SA (CUI: 16764020). Iniţial, Consiliul Local al Municipiului Iaşi deţinea 99,8% din capitalul social al societăţii, dar în mai 2009 „s-a privatizat” printr-o majorare de capital social pusă la cale de „gigoloul din Dorohoi” (Gheorghe NICHITA, primarul din acea perioadă).

În noiembrie 2010, FOTBAL CLUB POLITEHNICA IAŞI SA a intrat în insolvenţă, creditorii care au declanşat aplicarea Legii 85/2006 fiind fotbalistul Mihai Ionuţ BÂLBĂ şi RCS&RDS SA. Nici operatorul de cablu şi nici fotbalistul nu au recuperat vreun leu până acum, creanţa lui BÂLBĂ fiind chirografară, nu salarială (avea convenţie, nu contract de muncă) şi nici nu mai au vreo şansă să recupereze.

Salarii prea mari + management deficitar = FALIMENT

În februarie 2011, administratorul judiciar EUROBUSINESS LRJ SPRL Iaşi (Eduard PASCAL) publică raportul privind cauzele insolvenţei, iar la finalul acestuia menţionează că „se pot desprinde următoarele concluzii asupra cauzelor si împrejurărilor care au condus la apariţia stării de insolvenţă:
1. Creşterea nejustificată a cheltuielilor cu remunerarea personalului, în condiţiile menţinerii relativ constante a numărului mediu de personal (35 în anul 2007, respectiv 38 în anul 2009) de la 35.403 lei în anul 2007 la 106.137 lei.
Administratorul judiciar consideră că acordarea unor sporuri către personalul angajat (directori si referenţi marketing, directori şi compartiment economic, etc.) a fost total nejustificată si una dintre principalele cauze ale deficitului de lichidităţi care au generat insolvenţa companiei.
2. Acordarea unor remuneraţii exagerate jucătorilor de fotbal în condiţiile lipsei acute de performanţe a clubului, cu mult superioare potenţialului entităţii de a atrage venituri acoperitoare.
3. Lipsa de suport financiar din partea unor acţionari care, deşi s-au angajat la sprijin financiar în momentul cooptării lor ca acţionari, ulterior nu au finanţat bugetele anuale, conform cotelor de participare la capitalul social, mulţumindu-se să împrumute clubul pentru ca ulterior să solicite restituirea acestor sume, conducând la decapitalizarea societăţii.
4. Renunţarea în mod nejustificat la unii jucători pentru care au fost efectuate cheltuieli de către societate si care au generat pierderi în momentul renunţării fără o contrapartidă echivalentă.
5. Management financiar deficitar şi lipsa controlului exercitat de cenzori asupra gestiunii patrimoniului societăţii”.

POLI-IASI-salarii

Mai mult, pentru a sublinia neregulile depistate în managementul societăţii, administratorul judiciar „consideră oportun şi urmează a propune creditorilor elaborarea unui audit extern independent în vederea verificării amănunţite a situaţiei economico-financiare a clubului de fotbal în ultimii trei ani, coroborat cu resursele financiare şi costurile aferente, urmând a completa prezentul Raport asupra cauzelor după un elaborarea Raportului de audit”.

Nu e clar dacă Eduard PASCAL a dorit „să arate pisica” sau a fost liniştit ulterior, cert este că nu s-a mai făcut niciun audit şi nu s-a mai pomenit de neregulile financiare de la echipa de fotbal. Asta deşi prefectul interimar de la acea vreme, Nicuşor PĂDURARU, a concluzionat, în urma unui raport asupra neregulilor cu bani publici de la FOTBAL CLUB POLITEHNICA IAŞI SA, că este vorba despre deturnare de fonduri cu un prejudiciu de 4,6 milioane lei.

Datorii de 3,45 milioane euro

În septembrie 2011, la cererea administratorului judiciar, judecătorul sindic Maria Cristina POPA de la Tribunalul Iaşi decide intrarea FOTBAL CLUB POLITEHNICA IAŞI SA în procedură de faliment. Tabelul definitiv consolidat al creanţelor, publicat la începutul anului 2012 arată că societatea are datorii de 14.829.608,52 lei, adică 3,45 milioane euro (la cursul de la data deschiderii insolvenţei).

Fiscul, care o perioadă a ascuns datoriile echipei (licenţierea era condiţionată atunci de achitarea obligaţiiilor către stat), este înscris în tabelul creditorilor cu două creanţe, în valoare totală de 6,4 milioane lei. Deşi suma de 3,71 milioane lei este trecută drept creanţă garantată, statul nu a recuperat niciun ban… şi nimeni nu se întreabă ce garanţie a înregistrat Direcţia de Finanţe Iaşi din moment ce nu a recuperat niciun ban şi nici nu are şanse să recupereze. Mai mult, niciunul dintre administratorii societăţii nu a fost reclamat de Fisc (plângere penală) pentru imensul stopaj la sursă înregistrat, în timp ce alţi administratori de firme au fost şi condamnaţi pentru stopaj de doar câteva mii de lei!

Un alt creditor care ar trebui scuturat de procurori este Consiliul Judeţean Iaşi, care a finanţat echipa de fotbal pe baza unui contract de asociere, în condiţiile în care a admis de la semnarea contractului că nu are şanse să-şi mai recupereze banii. S-a vorbit la un moment dat de o anchetă DNA, de nişte audieri… şi cam atât. Partea proastă este că, la ora actuală, cei care lucrează la CJ Iaşi par a fi luaţi de pe stradă şi angajaţi pe posturi prin tragere la sorţi. Astfel nu se explică anunţul făcut la începutul lunii iulie 2016, prin care CJ spune că a întocmit un nou dosar de execuare împotriva FOTBAL CLUB POLITEHNICA IAŞI SA. Să le spun cum e cu executările silite în procedura de faliment?! Nu cred că are rost!

Şi apropo de CJ Iaşi: actualul preşedinte, Maricel POPA, fost secretar de stat cu vreo 20 de lefuri, a fost o bună bucată de timp preşedinte al Consiliului de Administraţie la FOTBAL CLUB POLITEHNICA IAŞI SA.

Legat de tabelul creditorilor, încă o observaţie: IULIUS MANAGEMENT CENTER SRL (CUI: 19181463) şi BUILD CORP SRL (CUI: 14238267) apar cu creanţe de 1,44 milioane lei, respectiv 500.000 lei, conform unor contracte de împrumut. Dacă la IULIUS MANAGEMENT CENTER SRL poate fi invocat faptul că firma a fost acţionar al falitei, BUILD CORP SRL nu are nicio scuză pentru irosirea unor bani, că obiectul de activitate al acestei societăţi nu este creditarea!

Gooooolănia ACSMU/CSMS

Acum să trecem şi la fotbal. Dacă societatea a intrat în faliment, era de aşteptat ca echipa să fie retrogradată în liga a IV-a sau a V-a. Teoretic o fi fost, practic s-a făcut o golănie încă din august 2010, cu puţin timp înainte de intrarea în insolvenţă, autor fiind municipalitatea ieşeană.

Oficial s-a înregistrat o fuziune între Tricolorul Breaza şi Navobi Charity Cup, din care a rezultat Asociaţia Clubul Sportiv Municipal Universitar (ACSMU) POLITEHNICA IAŞI. În realitate, Iaşiul a cumpărat un loc în Liga a II-a, chiar înainte de intrarea în insolvenţă a societăţii FOTBAL CLUB POLITEHNICA IAŞI SA, fiind clară intenţia de a îngropa firma cu datorii, deşi oficial s-a spus că se va încerca reorganizarea societăţii.

Locuri în Liga I sau a II-a s-au mai vândut/cumpărat, nu era o premieră. Interesant ar fi de aflat câţi bani au primit cei de la Breaza şi din contul sau din sacoşa cui. Nu pot crede că prahovenii au fost aşa de mărinimoşi şi au cedat pur şi simplu locul celor de la Iaşi.

Pentru că FOTBAL CLUB POLITEHNICA IAŞI SA a intrat în insolvenţă şi apoi în faliment, echipa ACSMU POLITEHNICA IAŞI s-a rebotezat CSMS IAŞI, să nu cumva să fie confundată cu falita!

Nu ne mai place CSMS

CSU-marca-180Acum, s-a schimbat modificarea. Pentru că suporterul ieşean a rămas tot cu POLI în gură, CSMS s-a rebranduit, de câteva zile numindu-se CSM POLITEHNICA IAŞI. Modificarea a fost acceptată de FRF, numai că această decizie este pripită cel puţin din următoarele motive:

  • Există de multă vreme Clubul Sportiv Politehnica Iaşi (CSU Politehnica Iaşi; U a rămas de la Universitar), acum a apărut şi Clubul Sportiv Municipal Politehnica Iaşi (CSM Politehnica Iaşi); primul e judeţean şi al doilea e municipal sau cum?
  • CSU deţine marca C.S. POLITEHNICA IAŞI. Probabil nu va face scandal, dar confuzia de nume se poate realiza uşor.
  • CSM nu e club sportiv, e club de fotbal.

Lichidatorul nu a vândut mărcile POLITEHNICA IAŞI şi acestea au expirat

POLITEHNICA-IASI-marca-180Falita FOTBAL CLUB POLITEHNICA IAŞI SA a înregistrat mărcile (verbală şi combinată) omonime în septembrie 2005. Prin urmare au expirat în septembrie 2015. A trecut şi perioada de graţie pentru prelungire (6 luni).

În mod normal, lichidatorul judiciar trebuia să vândă aceste mărci, numai că el a preferat să le lase să expire, astfel încât CSMS să nu fie obligat să le cumpere (la o valoare rezultată în urma unei evaluri). Tot în mod normal, ar trebui tras la răspunde pentru această neglijentă sau abuz.

Un băiat deştept să rupă uşa la OSIM!

Dacă mâine dimineaţă, de preferinţă la prima oră, un băiat (sau o fată) se prezintă la OSIM cu una sau mai multe cereri pentru înregistrarea mărcii POLITEHNICA IAŞI (cu şi/sau fără CSM, cu şi/sau fără siglă) ar putea crea deranj mare. Şi nu e musai să le înregistreze pe clasa 41 (educaţie; instruire; divertisment; activităţi sportive şi culturale), ca să rişte o opoziţie de la CSU, e suficient să se orienteze către clasele 16 (publicaţii tipărite), 25 (îmbrăcăminte, încălţăminte), 28 (jocuri, jucării) şi 35 (publicitate). După ce înregistrează mărcile, va trebui să se judece cu cei care produc acum fulare, şepci, tricouri şi alte articole pentru fani, dar s-ar putea să merite!

Ne-am dat dracului, vrem şi palmaresul

După ce „a furat” numele POLITEHNICA IAŞI, fostul CSMS vrea şi palmaresul. Altfel nu se explică decizia recentă a lichidatorului judiciar (care nu face nimic de vreo doi ani, dar e plătit pentru asta!) de a iniţia „demersurile privind evaluarea palmaresului societăţii debitoare FOTBAL CLUB POLITEHNICA IAŞI SA”.

El, săracu’, nu a înţeles ce i-au cerut cei de la CSMS. Este vorba de palmaresul echipei de fotbal, că „palmaresul” societăţii se rezumă la un cuvânt – FALIMENT. Hai două – şi ŢEAPĂ!

Pe lângă faptul că palmaresul echipei POLITEHNICA IAŞI e „vai de steaua lui”, nu ştiu cum ar putea dovedi Eduard PASCAL că palmaresul este la această societate, înfiinţată în 2004, şi nu în altă parte. La Clubul Sportiv Politehnica Iaşi (CSU Politehnica Iaşi), de exemplu.

Eu nu am înţeles chestia asta cu vânzarea palmaresului. După mine, palmaresul unei echipe este ca CV-ul unei persoane fizice. OK, se mai cumpără diplome, dar CV-uri? Zilele trecute, am auzit una şi mai şi: cică palmaresul echipei RAPID e împărţit în trei perioade, iar o bucată (de palmares) este deţinută de trei persoane fizice!

Cum pot juca RAPID, PETROLUL sau CEAHLĂUL în Liga I peste doar un an

Recent s-a anunţat că Bacăul s-a înscris în Liga a II-a, dar va sucomba curând din lipsă de fonduri. Numai bună ocazia pentru a cumpăra locul, printr-o fuziune ca la Iaşi sau printr-o altă şmecherie. Sigur se găseşte o portiţă, probabil din acest motiv s-a şi înscris echipa – ca să vândă locul.

Astfel, noul RAPID (al lui Săpunaru, Daniel Nicolae şi făra Valerii MORARU) ar putea juca direct în Liga a II-a, cumpărând locul Bacăului sau al altor necăjiţi. Probabil că în prima fază echipa nu o să poată fi denumită direct RAPID, dar ulterior sigur se va putea. Dacă lichidatorul de la RAPID nu e ca cel de la FOTBAL CLUB POLITEHNICA IAŞI SA, marca va fi scoasă la vânzare, aşa că noul RAPID o poate cumpăra. Altcineva nici nu ar avea motiv să o cumpere, doar să îi şicaneze pe giuleşteni.

Şi astfel, în loc să se chinuie câţiva ani în ligile inferioare, la anu’ poate promova… iar peste doi ani joacă în cupele europene. Dacă s-a putut la POLITEHNICA-CSMS IAŞI, de ce să nu se poată şi la RAPID?! Sau la CEAHLĂUL, că şi la Piatra Neamţ se vorbeşte de o nouă echipă, la PETROLUL şi la celelalte echipe aflate deja în faliment.

Desigur, este o golănie şi o concurenţă neloială (faţă de echipele care îşi achită obligaţiile financiare), dar dacă LPF sau FRF nu reglementează (urgent) această problemă, modelul de la Iaşi are şanse mari să fie implementat de mai toate falitele. (sursa foto: adevarul.ro)

DOCUMENT ATAŞAT:
FOTBAL CLUB POLITEHNICA IAŞI SA – tabel definitiv al creanţelor