O mică firmă de pază a cerut insolvenţa IPROCHIM, societate listată la BVB, cu capital majoritar de stat… şi cu active de peste 100 milioane lei

Despre actuala societate IPROCHIM SA Bucureşti (CUI/CIF: 457747) se poate spune că a luat naştere în 1948, ca institut de inginerie tehnologică şi proiectare, capabil să elaboreze documentaţii tehnico-economice necesare promovării şi dezvoltării industriei chimice din România. A devenit societate pe acţiuni în 1991, prin preluarea integrală a activului şi pasivului Institutului de Inginerie Tehnologică şi Proiectare pentru Industria Chimică – IITPIC – Bucureşti.

La ora actuală, Statul Român prin Ministerul Economiei deţine 72,9926% din capitalul social (care este de numai 816.397,50 lei), iar acţiunile sunt tranzacţionate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) sub simbolul IPHI. În luna octombrie a acestui an, Adunarea generală a Acţionarilor a respins „majorarea capitalului social cu valoarea de 10 milioane lei, raportată la preţul mediu la bursă„, propunerea fiind avansată de acţionarul minoritar semnificativ Vasile DIDILĂ (17,4547%).

Pentru anul trecut, IPROCHIM SA a raportat o cifră de afaceri de 7 milioane lei, cea mai mică din ultimii 3 ani, şi datorii de 3,15 milioane lei, cele mai mari din ultimii 13 ani, dar trebuie menţionat că societatea deţinea la 31 decembrie 2017 active circulate de 3,2 milioane lei… şi active imobilizate de 99.771.255 lei. Iar la câte anunţuri de închiriere spaţii pentru birouri avea la un moment dat pe net, se poate spune că face o concurenţă serioasă agenţiilor imobiliare!

Conform portalului instanţelor de judecată, IPROCHIMA SA nu a avut probleme juridice cu creditorii… până la finalul săptămânii trecute, când s-a trezit cu o cerere de insolvenţă depusă de SECURITY BLACK WATER SRL Bucureşti (CUI/CIF: 30311785), o firmă de pază cu 18 angajaţi şi o cifră de afaceri de 480.968 lei (în 2017).

Urmare acestei solicitări (din 7 decembrie 2018) a fost constituit Dosarul nr.43338/3/2018, pentru care încă nu a fost stabilit primul termen de judecată… şi despre care e posibil ca debitoarea IPROCHIM SA să nu fi aflat până acum! (sursa foto: facebook.com/iprochim)