În urmă cu puţin timp am descoperit pe Facebook o nouă pagină ce mi-a atras atenţia în primul rând prin ineditul ofertei pe care o prezenta încă din titlu: Decoraţiuni cu stil. Sculptură 3D în cărţi.
Bineînţeles că am intrat imediat să văd despre ce este vorba. Iar ceea ce am văzut acolo m-a lăsat de-a dreptul „cu gura căscată”. Un set de sculpturi în carte executate cu o măiestrie ieşită din comun. Am văzut cărţi transformate în arici, în ornamente florale de diverse modele, în inimi. Ba mai mult, nume şi chiar portrete sculptate în carte. Mi s-a părut ceva cu adevărat spectaculos. Aşa că mi-am zis: „Trebuie să am aşa ceva acasă!”. Şi mi-am comandat o inimă şi o sculptură cu iniţialele mele: R.A.I.
Comanda a fost gata în două zile şi bineînţeles că şi în realitate arată la fel de bine ca în poze. Şi nici nu m-a costat o avere: 30 de lei inima şi 45 de lei iniţialele (preţurile variază între 25 şi 80 de lei în funcţie de dificultatea lucrării). Mi le-am pus frumos în bibliotecă şi mă bucur de ele în fiecare zi.
Peste câteva zile am intrat din nou pe pagină să văd dacă au mai apărut modele noi. Şi am văzut modele noi, poate mai frumoase ca cele precedente.
Dar am avut şi un motiv de întristare. Cineva lăsase un comentariu destul de tăios, ca să zic aşa, în care acuza persoana care face aceste minunăţii, că îşi bate joc de cărţi, că le distruge, că acestea ar trebui să fie citite, nu transformate în obiecte decorative. Mi s-a părut un punct de vedere venit din partea unei persoane cel puţin ultra-conservatoare în ceea ce priveşte cartea. Şi eu iubesc cărţile. Poate cel mai mult pe lumea aceasta, dintre cele materiale, fireşte. Şi eu am citit dintotdeauna cu drag şi încă mai citesc. Iubesc atât de mult cărţile încât atunci când am reuşit să mă angajez ca librar am considerat că mi-am îndeplinit un vis. Şi tocmai îndelunga mea relaţionare cu lumea cărţilor m-a făcut să văd şi dincolo de obiect, dincolo de formă şi chiar dincolo de text.
Aşadar, în cele ce urmează voi încerca să demontez această „teză” conform căreia o carte se distruge prin sculptarea ei:
- În primul rând trebuie spus că nu orice carte ce iese din tipografie este o carte ce merită citită. Orice cititor avizat trebuie să recunoască faptul că piaţa de carte este asemenea unui câmp pe care cresc şi buruieni pe lângă plantele folositoare. Mai simplu spus, sunt destule cărţi ce merită „refolosite” chiar dinainte de a fi citite.
- În al doilea rând, o carte, fie ea şi plină de învăţăminte nu o poţi citi la nesfârşit. O citeşti o dată şi dacă îţi place foarte mult, o mai citeşti şi a doua oară. Dacă faci acest exerciţiu după o perioadă mai îndelungată, poţi avea surpriza să o înţelegi cu totul diferit. Dar apoi o poţi transforma în ceva frumos fără să ai sentimentul că ai distrus-o.
- În al treilea rând, cârcotaşii trebuie să ştie că niciuna dintre tehnicile folosite în acest demers artistic nu produce pagube textului cărţii. Aceasta poate fi citită şi după transformarea ei în element decorativ.
- Iar în final, pornind de la premisa că o carte are ca unic scop lecturarea ei, aş îndrăzni să lansez o întrebare ce sper să nu rămână retorică: scopul lemnului din care se fac atâtea sculpturi frumoase nu este oare acela de a arde pentru a încălzi căminele oamenilor? Sau de a servi la zidirea unei case, sau poate a unui edificiu mult mai folositor. Şi totuşi nimeni nu îşi pune problema aşa când admiră o sculptură. Şi la fel se poate pune problema şi cu piatra, şi cu lutul şi cu toate materialele din care se realizează opere de artă.
Acesta a fost răspunsul meu adresat celor ce se grăbesc să critice înainte să înveţe să admire frumosul ca atare şi totodată munca, migala şi talentul. Iar dacă nu am reuşit să îi conving prin aceste argumente personale, îi voi plimba puţin şi prin istoria acestei forme de artă. Astfel, în urma unei succinte documentări am aflat că bazele tehnicilor de sculptură în carte datează din anul 1964, fiind puse de către Aleene Jackson, fără a avea nicio influenţă din tehnicile origami sau kirigami, specifice culturii nipone.
Aşadar, faptul că la noi a ajuns relativ cu întârziere nu este un motiv ca noi să fim mai înguşti la minte decât occidentalii, ba dimpotrivă, ar trebui să dovedim că suntem la fel de open minded ca si ei şi să ne bucurăm de o nouă formă de artă, cu atât mai mult cu cât este una cel puţin inedită.
Iar în încheiere vreau să vă recomand cu căldură şi cu încredinţarea că nu veţi fi dezamăgiţi, pagina de Facebook. Iar dacă doriţi să comandaţi este suficient să sunaţi la numărul afişat pe pagină sau să scrieţi un mesaj. (foto: facebook.com/CadouriNemaivazute)
Romeo Aurelian ILIE (R.A.I.)
Librar şi scriitor,
colaborator la Dilema Veche, Timpul, Revista Arte şi Meserii, Cartepedia.ro