ONCOS PROD: Insolvenţă de 90 milioane lei; firma familiei ONACĂ acuză un furnizor maghiar că „i-a livrat în mod deliberat furaj deficitar calitativ”

Deţinută de Alexandru ONACĂ, administrată de Vasile ONACĂ şi Ancuţa-Adriana BOGDAN, societatea ONCOS PROD SRL Cluj-Napoca (CUI/CIF: 15111694) are ca obiect principal de activitate „creşterea păsărilor” (Cod CAEN: 0147), iar pentru anul 2018 a raportat 301 angajaţi, pierderi de 866.869 lei, la o cifră de afaceri de 109,56 milioane lei, şi datorii totale de 81.960.161 lei… teoretic acoperite de activele circulante (85.648.029 lei), din care creanţe – 77.569.135 lei.

Confruntată cu o criză acută de lichidităţi şi cu procese intentate de parteneri de afaceri, societatea clujeană a solicitat protecţia Legii 85/2016 pe data de 15 aprilie 2019, iar în documentaţia depusă la Dosarul nr.366/1285/2019 a precizat că „datoriile pe termen scurt ale societăţii se ridicau la data de 31.03.2019 la suma totală de 90.599.786 lei, acestea reprezentând datorii către creditori privaţi şi salariali” (…) „societatea înregistrează datorii restante si la bugetul de stat în valoare de 638.250 lei„. Debitoarea a mai precizat că la data depunerii cererii de insolvenţă avea 242 de angajaţi.




În motivarea demersului, debitoarea „a tunat” cu acuzaţii la adresa AGRIFIRM MAGYARORSZAG ZRT (Ungaria), firmă care i-ar fi „livrat în mod deliberat furaj deficitar calitativ, prejudiciul cuantificat doar pentru o perioadă de 6 luni calendaristice fiind de 3.251.009,30 lei„.

Judecătorul sindic Camelia Liliana CENGHER de la Tribunalul Comercial Cluj a admis cererea pe 18 aprilie 2019 şi a dispus deschiderea procedurii generale de insolvenţă, iar în funcţia de administrator judiciar provizoriu a numit practicianul propus de debitoare, CITR FILIALA BIHOR SPRL.

Instanţa a stabilit data de 15 iulie 2019 drept termen limită pentru înscrierea la masa credală, urmând ca prima Adunare a Creditorilor să se întrunească pe 9 septembrie 2019, ora 14:00, la adresa: Cluj-Napoca, Calea Dorobanţilor nr.48, et.3, în incinta Silver Business Center.

Următorul termen de judecată în Dosarul de insolvenţă nr.366/1285/2019, al debitoarei ONCOS PROD SRL Cluj-Napoca, este programat pe 26 septembrie 2019. (sursa foto: facebook.com/OncosGrup)