PA & CO INTERNATIONAL: 21 de creditori îi cer insolvenţa, Fiscul „uită” că are de recuperat 7,925 milioane lei

Sătui să tot aştepte o minune, mulţi dintre creditorii PA & CO INTERNATIONAL SRL Oituz (CUI 5243655), firmă  deţinută de Costel CĂŞUNEANU (foto), au depus cereri de deschidere a insolvenţei. Astfel, la Dosarul 2352/110/2014, deschis la data de 14 mai 2014, sunt conexate 20 de cereri ale creditorilor şi intervenienţilor, Tribunalul Bacău urmând să se pronunţe la data de 10 septembrie 2015.

Un creditor care nu apare în acest Dosar este DIRECŢIA GENERALĂ DE IMPOZITE ŞI TAXE LOCALE Bacău, care a depus o astfel de cerere pe 30 iulie 2015, dar pentru care instanţa încă nu a stabilit primul termen. Teoretic, şi acest Dosar (nr.2766/110/2015) ar trebui să fie conexat la cel menţionat.

În continuare, Fiscul se face că nu observă starea de insolvenţă a firmei, deşi obligaţiile restante ale PA & CO INTERNATIONAL SRL către bugetele de stat au crescut cu 1,75 milioane lei în numai 3 luni. Mai exact, datoriile la stat la data de 31 martie 2015 erau de 6.175.231 lei, iar la 30 iunie 2015 au ajuns la 7.925.381 lei.
PA-CO-datorii-iunie-600
PA & CO INTERNATIONAL SRL are o poprire pe conturi, dar se pare că aceasta este aplicată via ARTERA BLUE SRL, firma din Oituz fiind terţ proprit (Dosarul 479/270/2015, Judecătoria Oneşti), şi nu pentru milioanele de lei datorate bugetelor de stat. Mai mult, PA & CO INTERNATIONAL SRL Oituz a făcul apel la Tribunalul Bacău, acesta urmând a se judeca… încă nu se ştie când.

Curios este faptul că, în afară de Fisc, care nu pare interesat de deschiderea procedurii de insolvenţă, nici firma lui Costel CĂŞUNEANU nu îşi doreşte asta. Alltfel ar fi cerut singură intrarea în insolvenţă. De ce a preferat şi preferă în continuare să adune dobânzi şi penalităţi, să rişte executarea unor active… rămâne un mister.

Dacă Fiscul e „nepăsător şi rece”, Tribunalul Bacău este foarte agitat, de fiecare dată găsind un motiv să mai dea o amânare. În loc să judece cererile de insolvenţă, instanţa a tot dat noi termene, pentru pentru studiu înscrisuri şi precizări, apoi a analizat cererile de intervenţii… şi uite-aşa a trecut un an şi trei luni de la deschiderea Dosarului. E greu de crezut că va mai găsi un nou motiv de amânare şi pe 10 septembrie 2015, şi nu va realiza că o firmă care încheie un an (2014) cu datorii de 121 milioane lei şi cu creanţe de numai 21 milioane lei nu are cum să evite insolvenţa.

Citiţi şi:
Dezastru financiar la curtea „regelui” Costel Căşuneanu