RIN EXCLUSIVE SRL Hârlău (CUI/CIF: 36802498) – firmă controlată de Florin ŢĂPUŞĂ (foto), fost viceprimar de Hârlău – a intrat în insolvenţă pe data 15 septembrie 2020… deşi bilanţurile publice arată că a încheiat anul 2020 cu lichidităţi de 662.264 lei, iar exerciţiul financiar 2021 cu 736.401 lei în casă şi conturi la bănci.
Cu dubiosul vot al Fiscului a fost aprobat un plan de reorganizare, numai că debitoarea a respectat programul de plăţi doar în primele două trimestre, după care timp de 9 luni (3 trimestre de reorganizare judiciară) nu a mai achitat niciun leu.
Probabil urmare şi a sesizării SUPERVIZOR.ro, AJFP Iaşi a comunicat pentru Adunarea Creditorilor din 20 iulie 2022 că „nu aprobă raportul întocmit, motivat de faptul că nu este respectat planul de reorganizare, debitoarea acumulând creanţe curente în cuantum de 202.228 lei, în acest sens fiind formulată o cerere de intrare în faliment”.
Pe motiv de vacanţă judecătorească şi pentru că amânările sunt la ordinea zilei în instanţele din ţara noastră, judecătorul sindic Alexandru MIŢICĂ a decis – abia pe 6 octombrie 2022 – „începerea procedurii generale a falimentului, dizolvarea societăţii debitoare şi ridicarea dreptului de administrare”.
Demn de semnalat este faptul că administratorul judiciar MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE IAŞI SPRL a ignorat informarea transmisă de SUPERVIZOR.ro şi a continuat să susţină golănia lui ŢĂPUŞĂ… dar „s-a întors” după Adunarea Creditorilor şi a propus trecerea la faliment, „motivat de neachitarea debitelor conform programului de plăţi al planului de reorganizare, fiind restante ratele aferente a trei trimestre din planul de reorganizare în cuantum total de 199.890,36 lei, dar şi de acumularea de noi debite curente restante conform cererilor de plată formulate de AJFP Iaşi şi E.ON Energie România SA”.
În cadrul procedurii de faliment, „termenul limită pentru depunerea creanţelor născute în cursul procedurii” este 21 noiembrie 2022 şi, din păcate, MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE IAŞI SPRL a fost desemnat lichidator judiciar provizoriu.
În ceea ce îl priveşte pe ţeparul Florin ŢĂPUŞĂ, acesta a înfiinţat – în mai 2022 – COMPLEX EVAMAR SRL Bădeni/Scobinţi (CUI/CIF: 46145859), iar postările din social-media arată că „duduie” Restaurantul Ţăpuşă şi „Cortul de evenimente Bădeni”. Surprinzător, noua societate COMPLEX EVAMAR SRL nu figurează pe site-ul mfinante.gov.ro ca plătitoare de impozit şi contribuţii aferente angajaţilor!