Înfiinţată în 2012, societatea SOFT SOCIAL SRL Iaşi (CUI/CIF: 30435198) este controlată de „vestitul” Răzvan Lucian ŢEPOI (foto; soţul infractoarei Magda ŢEPOI) şi o perioadă a administrat Clubul SKIN din Capitala Moldovei… dar la ora actuală „aşteaptă popa pentru slujba de înmormântare”, după ce a intrat în insolvenţă pe 7 iulie 2020 – Dosar nr.2550/99/2020.
Solicitarea de aplicare a Legii 85/2014 împotriva firmei ieşene a fost formulată de TECHNOLOGY GS CONCEPT SRL Iaşi (CUI/CIF: 37589224), care a invocat o factură neachitată din ianuarie 2019, suma restantă fiind de 95.869,60 lei… la care s-au adăugat penalităţi de 349.921 lei!
Surprinzător la această speţă este că a fost judecată foarte repede – cererea a fost depusă pe 4 iunie 2020, iar primul termen de judecată a fost fixat pe 30 iunie 2020. Dacă a fost aranjament sau nu… contează mai puţin, important de reţinut este că SOFT SOCIAL SRL a intrat în insolvenţă şi va trece la faliment foarte curând.
Spun asta pentru că debitoarea nu a avut nicio reacţie la cererea de insolvenţă… şi este declarată INACTIVĂ de către ANAF din martie 2020, după ce în decembrie 2019 a pierdut înregistrarea în scopuri de TVA. În plus, SOFT SOCIAL SRL are şi datorii la stat de 254.054 lei (la 31 martie 2020).
Faptul că se doreşte îngroparea SOFT SOCIAL SRL mai este demonstrat de o acţiune a lui ŢEPOI: în iulie 2019 a înfiinţat SOFT SOCIALISER SRL Iaşi (CUI/CIF: 41441853), firmă cu acelaşi obiect principal de activitate („Baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor”) şi (aproximativ) acelaşi sediu social. Diferă doar „asociatul de umplutură„, în acest caz fiind Corina ISARI (4%), în timp ce la SOFT SOCIAL SRL a fost Oana Petronela IFTIME (25%).
Revenind la aproape falita SOFT SOCIAL SRL şi la insolvenţa declanşată oficial de ţeapa trasă de ŢEPOI firmei TECHNOLOGY GS CONCEPT SRL, trebuie menţionat că administrator judiciar provizoriu este C.I.I. POMÎRLEANU RADU-FLORIN – practician care „şi-a demonstrat recent competenţa” (şi) în ACEST PROCES -, iar 21 august 2020 este termenul limită pentru înscrierea la masa credală.
Următorul termen de judecată în Dosarul de insolvenţă nr.2550/99/2020, al debitoarei SOFT SOCIAL SRL Iaşi, este programat pe 6 octombrie 2020. (sursa foto: bzi.ro)
DOCUMENT ATAŞAT:
SOFT SOCIAL SRL – Sentinţă de deschidere a procedurii insolvenţei în formă generală