Înfiinţată în 2012, societatea SOFT SOCIAL SRL Iaşi (CUI/CIF: 30435198) este controlată de „vestitul” Răzvan Lucian ŢEPOI (foto; soţul infractoarei Magda ŢEPOI) şi o perioadă a administrat Clubul SKIN din Capitala Moldovei. Pe 7 iulie 2020 a intrat în insolvenţă (Dosar nr.2550/99/2020), la cererea creditoarei TECHNOLOGY GS CONCEPT SRL Iaşi (CUI/CIF: 37589224), care a invocat o factură neachitată din ianuarie 2019.
Cu o întârziere de 3 zile faţă de termenul maxim stabilit de instanţă, administratorul judiciar provizoriu C.I.I. POMÎRLEANU RADU-FLORIN a publicat tabelul prelimnar al creanţelor, care include doar 5 creditori… dar cu o masă credală de 1.372.513,06 lei. Dacă excludem creanţa lui Răzvan Lucian ŢEPOI, rezultă o ţeapă de aproape 1,25 milioane lei.
Pentru că nu a primit actele contabile ale debitoarei, „specialistul în insolvenţe” Radu-Florin POMÎRLEANU a făcut o analiză inutilă a evoluţiei indicatorilor financiari publicaţi pe site-ul Finanţelor (din 2016-2018, bilanţul pe 2019 nu a fost depus), nu a zis nimic de activele de peste două milioane lei de la finalul anului 2018, nu a băgat de seamă că societatea a fost declarată INACTIVĂ de către ANAF în martie 2020 (după ce în decembrie 2019 a pierdut înregistrarea în scopuri de TVA)… şi a tras concluzia că „apariţia stării de insolvenţă s-a datorat în principal unor factori obiectivi, în cauză nefiind până în prezent identificate elemente care să indice că ar fi îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 169 din Legea nr.85/2014 privind angajarea răspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale SOFT SOCIAL SRL”.
Acelaşi POMÎRLEANU (care pare a fi fost elevul lui HOMORANU) nu a propus trecerea la faliment… deşi situaţia debitoarei este cât se poate de clară şi, desigur, nu face nicio legătură între îngroparea SOFT SOCIAL SRL şi înfiinţarea de către ŢEPOI a societăţii SOFT SOCIALISER SRL Iaşi (CUI/CIF: 41441853), agent economic cu acelaşi obiect principal de activitate („Baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor”) şi (aproximativ) acelaşi sediu social. Diferă doar „asociatul de umplutură”, în acest caz fiind Corina ISARI (4%), în timp ce la SOFT SOCIAL SRL a fost Oana Petronela IFTIME (25%).
Următorul termen de judecată în Dosarul de insolvenţă nr.2550/99/2020, al debitoarei SOFT SOCIAL SRL Iaşi, este programat pe 6 octombrie 2020. (sursa foto: bzi.ro)