Până în anul 2016, Dragoş Iustinian PĂTRARU (foto) a realizat emisiunea STAREA NAŢIEI prin intermediul ALTPHEL MEDIA CREATION SRL Ploieşti (CUI: 24070399), firmă la care deţinea 50% din capitalul social, celălalt asociat fiind Radu Liviu BAICU.

În octombrie 2016, PĂTRARU şi BAICU au decis lichidarea firmei (în baza art.235 din Legea nr.31/1990), precizând că “societatea nu mai deţine active şi nu mai are datorii şi nici creanţe“. În 2015, ultimul an pentru care a depus bilanţ, ALTPHEL MEDIA CREATION SRL a înregistrat un profit net de 2.736 lei şi o cifră de afaceri de 381.556 lei, rezultate obţinute cu 7 angajaţi.

Cu câteva luni înainte de această “ieşire din scena economică”, în aprilie 2016, a fost înfiinţată STAREA NAŢIEI SRL Ploieşti (CUI: 35979301), societate la care unic asociat şi administrator este Monica Georgiana PĂTRARU, soţia realizatorului TV. Pentru anul 2016, noua firma a raportat 4 angajaţi, venituri de 734.263 lei şi cheltuieli de 434.253 lei, profitul net fiind de 261.294 lei. La finalul anului respectiv, STAREA NAŢIEI SRL avea 149.285 lei în casă şi conturi, active imobilizate de 127.873 lei, creanţe de 163.876 lei şi datorii de 188.499 lei.


STAREA NAŢIEI SRL – rezultate financiare 2017

În 2017, firma deţinută de Monica Georgiana PĂTRARU a obţinut un profit net ceva mai mic, de 243.661 lei, rezultat al veniturilor de 1.260.557 lei şi cheltuielilor de 1.005.168 lei. Datoriile au scăzut la 68.547 lei, iar creanţele la 82.888 lei, în timp ce suma din conturi a coborât la 91.112 lei.

Demn de semnalat este faptul că valoarea creanţelor este mică (cât cifra de afaceri pe o lună), ceea ce înseamnă că STAREA NAŢIEI SRL are clienţi buni platnici, care îşi achită obligaţiile în termenul normal/legal (30 de zile de la facturare).

Teoretic, acestea sunt toate veniturile pe care le-a realizat emisiunea STAREA NAŢIEI în 2017, adică o medie de puţin peste 100.000 lei/lună. Este adevărat că mai există şi agentul economic PĂTRARU DRAGOŞ-IUSTINIAN PERSOANĂ FIZICĂ AUTORIZATĂ (CUI: 32122065), dar este greu de crezut că se încheie contracte de publicitate pentru emisiune pe PFA. (sursa foto: facebook.com/StareaNatiei)

CITIŢI ŞI:
BIZIDAY: Cele mai slabe rezultate din ultimii 7 ani; firma lui MOISE GURAN a pierdut şi în a doua instanţă un proces cu o miză de 50.000 euro



2 Iunie 2018

Spune-ți opinia