Pentru că aproape în fiecare an apare câte o ţeapă turistică de proporţii, avem tendinţa de a le uita pe cele vechi şi de a-i ierta pe cei care se fac vinovaţi de aceste înşelăciuni. Cred că e bine ca, din când în când, să ne amintim de aceste ţepe şi, în principal, de autorii lor… că s-ar putea să revină pe piaţă, fiind convinşi că lumea nu-şi mai aminteşte de isprăvile lor anterioare
Una dintre ţepele importante ale anului 2012 a fost QUEEN TRAVEL, agenţie condusă de Mădălina STOICOVICI (49 de ani) şi care a funcţionat prin intermediul societăţii MULTIGAMA IMPORT-EXPORT SRL Bucureşti (CUI: 20631286). Această firmă a intrat în insolvenţă pe data de 10 februarie 2012, în baza unei cereri depuse de creditorul MONOSIT CONIMPEX SRL (CUI: 3382967, acum în insolvenţă) pe data de 29 aprilie 2011, iar în septembrie 2012 s-a trecut la faliment (în procedură generală).
Culmea e că agenţia a vândut sejururi şi după intrarea în insolvenţă şi asta cel mai probabil din cauza lipsei de informare a turiştilor şi pentru că instituţiile statului nu au luat măsuri măcar de supraveghere a acestui tour-operator, dacă nu putea să îi suspende licenţa. În unul din documentele depuse la Dosarul nr.31394/3/2011, lichidatorul judiciar BFJ CONSULTING GROUP SPRL spune că „atât anterior deschiderii procedurii de insolvenţă, cât şi ulterior administratorul debitoarei, în persoana STAICOVICI MĂDĂLINA, a dispus continuarea activităţii debitoarei în condiţiile în care a contractat şi a încasat de la clienţi preţul integral al serviciilor turistice (cazare si transport), de peste 300.000 lei, fără a face rezervarea şi plata avansului unităţii turistice pentru care clienţii au solicitat contractarea pachetelor turistice”.
Altfel spus, cel puţin după deschiderea procedurii de insolvenţă, Mădălina STOICOVICI a furat pur şi simplu banii turiştilor, neavând nici cea mai mică intenţie de a le oferi sejururile achitate. Acest furt este susţinut, şi de un avocat al debitoarei, care i-a comunicat lichidatorului că „s-a formulat o plângere penală depusă la Secţia 13 Poliţie, care are ca obiect sustragerea sumei de 195.000 euro, plângere înregistrată sub nr.1366349/28.05.2012„. Probabil că plângerea respectivă zace printr-un sertar sau a fost soluţionată cu NUP (Neînceperea Urmăririi Penale), din moment ce pe portalul instanţelor de judecată nu există niciun proces penal împotriva hoaţei Mădălina STOICOVICI.
După 5 ani de insolvenţă, turiştii nu au recuperat niciun leu
Dosarul de insolvenţă/faliment a fost închis abia săptămâna trecută, mai exact pe 27 octombrie 2017, iar rezultatele finale au fost următoarele:
- au fost depuse 107 cereri de admitere a creanţelor, din care aproape 90 ale turiştilor
– masa credală definitivă a fost de 1.164.847 lei
După mai multe licitaţii şi scăderi ale preţului faţă de evaluarea iniţială (65.800 euro), a fost vândut „un bun imobil situat în Aleea Barajul Bistriţei nr.11, bl.M23, sc.2, et.4, ap.40, sector 3, Bucureşti”, cu preţul de 52.640 euro, adică 233.900,57 lei. După acoperirea cheltuielilor cu procedura, au mai rămas 206.890,72 lei, bani care au fost distribuţi astfel: DGITL Sector 3 – 37.850,42 lei şi BCR (TONESCU FINANCE) – 169.040,30 lei (66,37% din creanţa înscrisă în tabel… la categoria garantate!). Demn de menţionat este faptul că apartamentul vândut este cel în care teoretic locuia Mădălina STOICOVICI.
Dacă cei de la Secţia 13 Poliţie se mai câcâie şi azi cu plângerea penală, Tribunalul Bucureşti a reuşit – după „numai” 3 ani – să soluţioneze cererea de atragere a răspunderii personale a fostului administrator Mădălina STOICOVICI. Lichidatorul judiciar a depus o cerere în acest sens încă din octombrie 2013, dar la momentul respectiv nu era stabilit pasivul debitoarei, acesta fiind motivul pentru care judecarea cauzei a durat 3 ani. După aceşti 3 ani, pe 14 octombrie 2016, instanţa a decis aşa:
Obligă pârâta STOICOVICI MĂDĂLINA la suportarea pasivului societăţii debitoare MULTIGAMA IMPORT-EXPORT SRL în cuantum de 1.139.479 lei, conform tabelului definitiv. Executarea silită se va efectua conform Codului de procedura civilă
Valoarea menţionată în decizia instanţei este incorectă, dar va rămâne aşa din moment ce nu a fost contestată: pe lângă faptul că pasivul a fost de 1.164.847 lei, s-a recuperat o parte din prejudiciu (206.890,72 lei), iar judecătorul nu a ţinut cont de această sumă. În raportul final, BFJ CONSULTING GROUP SPRL susţine că împotriva sentinţei de atragere a răspunderii personale nu a fost formulat recurs în ternenul prevăzut, ceea ce înseamnă că a rămas definitivă.
Dacă tragem linie, rezultă că ţeapa QUEEN TRAVEL se ridică la peste 200.000 euro, iar autoarea Mădălina STOICOVICI nu a păţit nimic. Dacă o comparăm cu MAREEA sau cu OMNIA, pare „pistol cu apă”… dar cu siguranţă nu s-ar fi ajuns la MAREEA sau OMNIA dacă s-ar fi luat măsuri la QUEEN TRAVEL sau în cazul altor ţepe din perioada respectivă. (sursa foto: webstreet.ro)