TERRA TOURISM: Ce mai face patroana Oana Aniela DUNEL? Caută pe cineva să-i meşterească un suport pentru flori! A fost publicată notificarea privind deschiderea procedurii de faliment

Pe 22 octombrie 2018, Tribunalul Călăraşi a dispus deschiderea procedurii simplificate a falimentului debitoarei TERRA TOURISM SRL Slobozia (CUI: 16126618) şi a numit în funcţia de lichidator judiciar provizoriu practicianul propus de debitoare, A&A CONSULTANS SPRL Bucureşti (Marieta ANASTASESCU), cu o remuneraţie iniţială de 500 lei/lună.

La o săptămână de la pronunţarea sentinţei, A&A CONSULTANS SPRL a publicat în BPI notificarea privind deschiderea procedurii, document care confirmă data de 6 decembrie 2018 (Sfântul Nicolae!) drept termen limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanţelor… şi precizează că „nedepunerea cererii de admitere a creanţei până la termenul menţionat atrage decăderea din drepturi privind creanţa/creanţele deţinute împotriva debitorului”.

În ceea ce priveşte prima Adunare a Creditorilor – care urmează să se întrunească pe 17 decembrie 2018, ora 11:00, la sediul lichidatorului judiciar (Bucureşti, bd.Carol I nr.12, et.1, camera 5, sector 3) -, notificarea menţionează şi ordinea de zi, la punctul 3 figurând „aprobarea onorariului A&A CONSULTANS SPRL pornind de la următoarea ofertă: un onorariu fix de 2.000 lei + TVA/lună şi un onorariu procentual de 7% (exclusiv TVA) din valoarea bunurilor valorificate şi a creanţelor recuperate până la închiderea procedurii”. Desigur, discutarea onorariului va fi posibilă numai dacă practicianul va fi confirmat în funcţie de creditori.

Iar dacă vă întrebaţi ce mai face Oana Aniela DUNEL (fostă PĂCALĂ, foto), patroana agenţiei TERRA TOURISM SRL, răspunsul îl găsiţi pe Facebook (AICI): vinde un computer „aproape nefolosit (a fost deschis de max 2 ori)” şi caută pe cineva să-i meşterească un suport de flori… probabil pentru noua ei afacere.

Următorul termen de judecată în Dosarul de faliment nr.1037/98/2018, al debitoarei TERRA TOURISM SRL Slobozia, a fost programat tocmai pe 13 februarie 2019. (sursa foto: facebook.com/couture.flowers.3)

DOCUMENT ATAŞAT:
TERRA TOURISM SRL Slobozia – Notificare privind deschiderea procedurii de faliment