Procedura de concordat preventiv este prevăzută în Legea 85 din 2014, dar abia acum a fost descoperită de unii patroni… şi de unii practicieni în insolvenţă. Conform definiţiei din lege, concordatul preventiv este „un contract încheiat între debitorul în dificultate financiară, pe de o parte, şi creditorii care deţin cel puţin 75% din valoarea creanţelor acceptate şi necontestate, pe de altă parte, omologat de judecătorul-sindic, contract prin care debitorul propune un plan de redresare şi de realizare a creanţelor acestor creditori, iar creditorii acceptă să sprijine eforturile debitorului de depăşire a dificultăţii în care se află”.
Concordatul preventiv este o procedură total lipsită de transparenţă (spre deosebire de insolvenţă/faiment) – nu se publică nimic în BPI şi reprezintă o tragere de timp în favoarea debitoarei… înainte de intrarea în insolvenţă. Eu nu am auzit până acum de nicio firmă care să fi parcurs cu bine procedura… dar e adevărat că nici insolvenţă nu salveaza prea multe firme (procentul era de sub 5% la un moment dat, celelalte „avansând” la faliment).
Printre debitoarele care au decis în ultimele zile să-şi încerce norocul cu această procedură se numără şi 3 societăţi bucureştene, care au depus cereri de intrare în concordat preventiv în aceeaşi zi:
- BRADMOND SRL (CUI/CIF: 24984639) – Dosar nr.16013/3/2020 (termen de judecată – 9 iulie 2020)
- ELPIDEX TRADING SRL (CUI/CIF: 33858729) – Dosar nr.16016/3/2020 (termen de judecată – 13 iulie 2020)
- WOOD DEI MARKET SRL (CUI/CIF: 32146218) – Dosar nr.16019/3/2020 (termen de judecată – 10 iulie 2020)
Niciuna dintre aceste firme nu a depus bilanţul pentru 2019 şi toate 3 îşi desfăşoară activitatea în judeţul Suceava!