Tribunalul Iaşi a tergiversat timp de 11 luni deschiderea insolvenţei la firma unui basarabean

Pentru că în România nu sunt rackeţi care să-ţi ia gâtul dacă nu-ţi plăteşti datoriile la timp, barasabeanul Marcel BUTNARU (48 de ani) s-a gândit că e mult mai bine să-şi deschidă o afacere în ţara noastră. A ales municipiul Iaşi, unde se pare că s-a şi stabilit, şi-a luat cetăţenia română, că s-a dat la liber în perioada de tristă amintire a preşedintelui Băsescu, iar domeniul de activitate ales a fost „intermedieri în comerţul cu mobilă, articole de menaj şi de fierărie„.

Firma deţinută şi administrată de Marcel BUTNARU s-a numit ASPECT IMPEX SRL, apoi CRISMARK ART STYLE SRL, iar din iunie 2012 a fost (re)rebotezată ASPECT IMPEX MOB SRL Iaşi (CUI: 10618018). Anul trecut, a înregistrat o creştere spectaculoasă a cifrei de faceri, pe fondul scăderii stocurilor (la 923.217 lei, de la 2.478.895 lei la finalul anului 2015), dar s-a evidenţiat şi prin faptul că a fost declarată INACTIVĂ de către ANAF (în decembrie 2016).

Surprinzător, la doar câteva zile după decizia AJFP Iaşi, Registrul Comerţului solicită dizolvarea firmei, demers ce pare a fi un aranjament (sunt firme INACTIVE de 5-7 ani şi nu le mai cere nimeni dizolvarea). Chiar dacă, pe 31 martie 2017, Tribunalul Iaşi a dispus dizolvarea societăţii ASPECT IMPEX MOB SRL, basarabeanul Marcel BUTNARU nu a reuşit să îngroape firma aşa de uşor cum şi-a dorit. Şi asta pentru că RCD MOBILI SRL Cluj-Napoca (CUI: 25705732) a depus cerere de deschidere a insolvenţei. Deşi creditoarea avea o decizie de încuviinţare executare silită, deşi cererea de aplicare a Legii 85/2014 a fost depusă pe 23 noiembrie 2016, Tribunalul Iaşi, prin judecătorul sindic Constantin Căşuneanu, a pronunţat sentinţa după 11 luni, pe 20 octombrie 2017!

În documentaţia depusă la Dosarul nr.7470/99/2016, RCD MOBILI SRL a precizat că „a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei faţă de debitorul ASPECT IMPEX MOB SRL în vederea recuperarii unei creanţe în cuantum de 199.597,91 lei, din care 87.519,73 lei reprezintă contravaloarea facturilor fiscale emise în baza relaţiilor comerciale avute cu debitoarea, 76.788,79 lei reprezintă penalităţi de întârziere, iar 35.289,39 lei reprezintă cheltuieli recuperare debit„.

În cadrul procedurii generale de insolvenţă, atribuţiile de administrator judiciar provizoriu vor fi îndeplinite de CASA DE INSOLVENŢĂ HUNEDOARA SPRL, iar termenul limită de înscriere la masa credală este 6 decembrie 2017, urmând ca prima Adunare a Creditorilor să se întrunească pe 12 ianuarie 2018, ora 12:00, la sediul administratorului judiciar (Hunedoara, str.George Enescu nr.16, bl.16, ap.4).

Deşi au trecut peste 40 de zile de la deschiderea procedurii, CASA DE INSOLVENŢĂ HUNEDOARA SPRL nu a publicat raportul prevăzut de art.92 alin.(1) din Legea 85/2014, prin care trebuia să propună trecerea la faliment sau deschiderea continuarea perioadei de observaţie, dar foarte probabil se va ajunge la faliment din moment ce există o citaţie în acest sens.

Basarabeanul Marcel BUTNARU şi-a luat „măsuri asiguratorii” încă din august 2014, când a înfiinţat, împreună cu Lilia BUTNARU (împlineşte 46 de ani luna viitoare), CLASSIC STYLE INVEST SRL Iaşi (CUI: 33475260), societate care are acelaşi sediu social şi acelaşi obiect de activitate ca şi falita ASPECT IMPEX MOB SRL. Ciudat la această nouă firmă este faptul că, deşi nu a raportat venituri în 2014-2016, are creanţe, stocuri şi datorii încă din primul an de înfiinţare, iar la 31 decembrie 2016 figura cu datorii de 642.805 lei, creanţe de 124.317 lei şi stocuri de 517.988 lei.

Următorul termen de judecată în Dosarul de insolvenţă nr.7470/99/2016, al debitoarei ASPECT IMPEX MOB SRL este programat pe 25 ianuarie 2018. (sursa foto: hammer.m88play.com)

DOCUMENT ATAŞAT:
ASPECT IMPEX MOB SRL – Notificare privind deschiderea procedurii generale de insolvenţă