Probabil ca urmare a articolului publicat săptămâna trecută, UBER SYSTEMS ROMANIA SRL Bucureşti (CUI: 33437533) a catadicsit să depună situaţiile financiare aferente anului 2015 la Fisc sau poate acestea erau depuse şi abia acum s-a deranjat Fiscul să le facă publice. Important e că s-a rezolvat.
Conform site-ului mfinante.ro (sau mfinante.gov.ro), firma care administrează în România serviciul de transport neautorizat de persoane UBER a înregistrat anul trecut venituri totale de 1.528.909 lei (aproximativ 340.000 de euro) şi cheltuieli de 1.409.846 lei, rezultând un profit net de 55.320 lei.
Chiar dacă par modeste, trebuie reţinut faptul că aceste rezultate au fost consemnate în condiţiile în care activitatea s-a desfăşurat numai în Bucureşti, iar numărul de angajaţi a fost de 3, unul dintre salariaţi fiind odrasla fostulul şef ANAF, Gelu-Ştefan DIACONU. Aceasta raportare (3 salariaţi) demonstrează, deşi nu mai era nevoie, că şoferii care prestează prin intermediul UBER nu au niciun fel de contract de muncă, nici măcar part-time.
UBER SYSTEMS ROMANIA SRL – rezultate financiare 2015
La 31 decembrie 2015, UBER SYSTEMS ROMANIA SRL înregistra datorii de 341.387 lei şi creanţe de 122.928 lei, iar în casă şi conturi avea suma de 189.989 lei. Societatea a fost înmatriculată pe 30 iulie 2014, iar în anul respectiv nu a avut niciun angajat, a raportat venituri – 0 (zero) şi cheltuieli de 6.792 lei. Oficial prestează „alte activităţi de servicii suport pentru întreprinderi n.c.a.” (cod CAEN 8299) şi are un capital social de 17.580 lei (4.000 euro), deţinut de două companii olandeze (UBER INTERNATIONAL HOLDING BV şi UBER INTERNATIONAL BV).
Dintre firmele atenţionate săptămâna trecută că nu au depus bilanţurile pe 2015 şi teoretic riscă demararea procedurii de dizolvare, doar UBER a intrat în legalitate, celelalte preferând să ascundă situaţiile financiare de anul trecut şi chiar din anii anteriori. Aceste firme „infractoare” sunt: RIN HOTEL MANAGEMENT SRL (CUI: 24351947), DANTE INTERNATIONAL SA (CUI: 14399840) – deţinătoarea brandului eMAG, LEROY MERLIN ROMANIA SRL (CUI: 16702141), LEROY MERLIN BRICOLAJ SRL (CUI: 24464962) şi GRUPUL DE PRESĂ MEDIANET SRL (CUI: 13398286) – „Ziarul de Iaşi”. (sursa foto: toolsformoney.com)