Societatea CAPIROM SRL Palota (CUI: 12562282) are ca obiect princial de activitate „fabricarea altor produse din material plastic” şi face parte din QAPI GROUP (Franţa).
Pentru anul trecut, a raportat 240 de angajaţi, o cifră de afaceri de 53,16 milioane lei, un profit net de 487.258 lei şi datorii de 26 milioane lei.
Pe 26 iunie 2018, creditorul STOKKER LOGISTICS SRL Oradea (CUI: 4819963), reprezentat de avocatul Radu NEGRU, a solicitat aplicarea Legii 85/2014 împotriva CAPIROM SRL.
Creditorul este deţinut de familia STOKKER, se ocupă cu „transporturi rutiere de marfuri” (Cod CAEN: 4941), iar pentru anul trecut a raportat o cifră de afaceri de 25,92 milioane lei şi 87 de angajaţi.
Astfel s-a ajuns la Dosarul de insolvenţă nr.1864/111/2018 de la Tribunalul Bihor. Deocamdată nu a fost stabilit/anunţat primul termen de judecată. (sursa foto: cricket.ro)