UNICON şi-a cerut insolvenţa… şi 10 creditori „s-au lipit” deja la dosar

UNICON SA Bucureşti (CUI: 325134) se laudă pe site-ul propriu că „a fost printre primele firme cu activitate în domeniul construcţiilor care au fost privatizate (1992)”, forma iniţială de organizare fiind „Brigada III Metrou – componentă de bază a Centralei de Construcţii Industriale Bucureşti”.

Chiar dacă a înregistrat profit în fiecare an (începând din 2005), constructorul bucureştean a ajuns să raporteze pentru 2020 venituri (şi cheltuieli) de puţin peste 7 milioane lei, faţă de 36,7 milioane lei în 2015, în imp ce datoriile au rămas la un nivel ridicat – 11.252.714 lei la 31 decembrie 2020, acoperite doar parţial de activele circulante – 9.669.948 lei, din care creanţe de 8.679.968 lei.

Confruntată cu numeroase procese intentate de partenerii de afaceri, UNICON SA a decis să solicite protecţia Legii 85/2014, cererea de intrare în insolvenţă fiind depusă pe 19 ianuarie 2022 – Dosarul nr.1309/3/2022.

Pentru că nu au fost depuse toate documentele solicitate de instanţă, până acum nu a fost deschisă procedura de insolvenţă, următorul termen de judecată fiind programat pe 8 martie 2022… dar trebuie menţionat faptul că, între timp, la dosar „s-au lipit” deja 10 creditori, ceea ce înseamnă că sunt şanse minime ca UNICON SA să nu intre sub incidenţa Legii 85/2014. (sursa foto: unicon.ro)