VALER DORNEANU a încasat 972.346 lei în 2019; pensia a ajuns la 454.068 lei, în creştere cu 131.848 lei faţă de anul anterior

Valer DORNEANU (foto), preşedintele CCR (Curtea Constituţională a României), a încasat în 2019 următoarele venituri:

  • 293.590 + 94.680 lei de la CCR (indemnizaţie + diferenţe salariale)
  • 54.612 lei de la Universitatea „Titu Maiorescu”
  • 454.068 lei – pensie
  • 75.396 lei de la Camera Deputaţilor

Suma de 75.396 lei de la Camera Deputaţilor, care apare în declaraţia de avere drept „indemnizaţie limită de vârstă”, este pensie specială acordată foştilor parlamentari.

TOTAL (2019): 972.346 lei, adică 9,72 MILIARDE LEI VECHI

În anul anterior (2018), tot conform declaraţiei de avere, Valer DORNEANU a primit următoarele sume de bani:

  • 289.159 lei + 12.650 lei de la CCR (indemnizaţie + restanţe)
  • 50.852 lei de la Universitatea „Titu Maiorescu”
  • 322.220 lei – pensie
  • 74.424 lei de la Camera Deputaţilor

TOTAL (2018): 749.305 lei, adică aproape 7,5 MILIARDE LEI VECHI

Analizând veniturile din aceşti doi ani (2019 şi 2018), observăm că DORNEANU a primit şi anul trecut diferenţe salariale consistente, iar pensia „nesimţită” de 322.220 lei (26.852 lei/lună) din 2018 a crescut cu 131.848 lei, ajunând la 454.068 lei în 2019, adică o medie de 37.839 lei/lună.

Per total, veniturile totale ale preşedintelul CCR au crescut în 2019 faţă de 2018 cu 223.041 lei şi au ajuns la o medie de 81.029 lei/lună. (sursa foto: ccr.ro)

DOCUMENTE ATAŞATE:
Valer DORNEANU – declaraţie de avere (iunie 2020)

Valer DORNEANU – declaraţie de avere (iunie 2019)