„Bomba anului” în economia ieşeană: TECHNOSTEEL LBR a intrat în insolvenţă

TECHNOSTEEL

La începutul lunii aprilie 2016, compania ALEXIANA GROUP SRL Cacica (CUI: 12059923) a transmis o informare către colaboratori prin care le comunica faptul că TECHNOSTEEL LBR SRL Iaşi (CUI: 15319440) este o firmă neserioasă şi rău platnică, iar după două luni a depus o cerere de deschidere a insolvenţei împotriva societăţii ieşene. Astfel, a fost deschis Dosarul nr. 3356/99/2016, iar primul termen de judecată a fost fixat pentru 21 septembrie 2016.

Deşi părea a fi doar un „război personal” al celor de la ALEXIANA GROUP, demersul acestora a fost declanşatorul „bombei anului” din economia ieşeană. Astfel, pe 17 iunie 2016, debitoarea TECHNOSTEEL LBR SRL se cere singură în insolvenţă, recunoscând că este în incapacitate de plată.

TECHNOSTEEL-LBR-13-ani-(2015)-w
Situaţia financiară extrem de dificilă a firmei ieşene este demonstrată şi de faptul că alţi câţiva creditori au solicitat aplicarea Legii 85/2014, unii invocând creanţe de valori impresionante:

  • TOP LUBRICANTS SRL Iaşi – 256.175,98 lei
  • SAPICO CHEMICAL INTERNATIONAL SRL Oradea – 4.459.316,19 lei
  • METINVEST INTERNATIONAL – 1.701.929,19 euro (7.675.700,65 lei)
  • SALZGITTER MANNESMANN INTERNATIONAL GMBH – 1.262.988,55 euro SAU 1.322.988,55 lei (sentinţa menţionează două sume diferite şi ca valori, şi ca monedă!)
  • BANCA TRANSILVANIA – 11.172.774,64 lei
    Între timp, SAPICO CHEMICAL INTERNATIONAL SRL a intrat în insolvenţă.

În aceste condiţii, judecătorul sindic Mihaela CORUGĂ-BUTUCĂ de la Tribunalul Iaşi a avut de luat o decizie uşoară în Dosarul nr 3696/99/2016, starea de insolvenţă fiind evidentă. Problema a apărut la desemnarea administratorului judiciar, debitoarea solicitând numirea practicianului EUROBUSINESS LRJ Iaşi, în timp ce creditorii au propus CITR FILIALA BUCUREŞTI SPRL şi CAPITAL INSOL SPRL – Filiala Iaşi.

În cele din urmă, instanţa a desemnat CITR FILIALA BUCUREŞTI SPRL (Adrian LOTREAN) în funcţia de administrator judiciar provizoriu, decizie care a nemulţumit TECHNOSTEEL LBR SRL, societatea ieşeană atacând sentinţa cu apel. Deocamdată, apelul nici nu a fost înregistrat la Curtea de Apel Iaşi (ci doar la Tribunal), aşa că probabil se va judeca după vacanţa judecătorească.

Instanţa a mai decis ca data de 5 septembrie 2016 să fie termenul limită de înscriere la masa credală, urmând ca tabelul preliminar al creanţelor să fie publicat (în BPI) până cel târziu pe 23 septembrie 2016. Prima şedinţă a Adunării Creditorilor este programată pe 10 octombrie 2016, la sediul administratorului judiciar (Bucureşti, str.Gara Herăstrău nr.4, Green Court, clădirea A, et.3, sector 2). (sursa foto: technosteel-lbr.ro)

CITIŢI ŞI:
Se îngroaşă gluma! ALEXIANA GROUP a depus cerere de deschidere a insolvenţei împotriva TECHNOSTEEL LBR