Înfiinţată în octombrie 2006, CARMAFLORA SRL Cluj-Napoca (CUI: 19085733) are ca obiect principal de activitate “fabricarea produselor din carne (inclusiv din carne de pasare)” şi este deţinută în proporţie de 97% de Rozalia PĂCURARIU, soţia unui fost parlamentar.

Anul trecut, societatea clujeană a înregistrat rezultate dezastruoase, pierderile fiind de 2,67 milioane lei, valoare aproape egală cu cifra de afaceri – 2,77 milioane lei. Mai mult, datoriile au ajuns la 14,23 milioane lei, în creştere cu aproape un milion lei faţă de anul anterior.

Pe 5 aprilie 2018, CARMAFLORA SRL a solicitat intrarea în insolvenţă, precizând în documentaţia depusă la Dosarul nr.358/1285/2018 că are datorii totale de 15.089.390 lei, din care 439.344 lei către bugetul de stat şi 14.650.046 lei către alţi creditori. Interesant este că debitoarea a insistat inclusiv prin afirmaţii mai puţin politicoase ca practicianul C.I.I. DORNER PETER EGON să administreze procedura, în detrimentul celui propus de CEC BANK: “practicianul în insolvenţă solicitat de către debitoare se află în Cluj-Napoca, iar practicianul în insolvenţă solicitat de către CEC Bank SA are sediul în Bucureşti şi, în 99% din situaţii, practicienii nu se prezintă la termenele de judecată şi intenţionează să conducă toată procedura prin corespondenţă“.

După o amânare pronunţată la primul termen de judecată, din 18 aprilie 2018, judecătorul sindic Daniela HAMCIUC de la Tribunalul Comercial Cluj s-a îndurat pe 2 mai 2018 să pronunţe sentinţa de deschidere a procedurii generale de insolvenţă şi a numit practicianul propus de debitoare în funcţia de administrator judiciar provizoriu… deşi CEC BANK pare a fi cel mai important creditor.

Instanţa a mai stabilit data de 18 iunie 2018 drept termen limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanţelor, urmând ca prima Adunare a Creditorilor să se întrunească pe 12 iulie 2018, în “sala de şedinţa a Fabricii de Mezeluri Carmaflora” (sat Bonţida, comuna Bonţida, str.Ştefan Emilian nr. 273, judeţul Cluj).

Următorul termen de judecată în Dosarul de insolvenţă nr.358/1285/2018, al debitoarei CARMAFLORA SRL Cluj-Napoca, este programat pe 13 iunie 2018, dată la care se va discuta doar raportul administratorului judiciar provizoriu prin care a propus continuarea perioadei de observaţie. (sursa foto: facebook.com/GAL-Campia-Transilvaniei)

DOCUMENTE ATAŞATE:
CARMAFLORA SRL – Încheiere de deschidere a procedurii insolvenţei în formă generală

CARMAFLORA SRL – Notificare privind deschiderea procedurii de insolvenţă

8 Iunie 2018

Spune-ți opinia