Cerere de insolvenţă împotriva NEOVENT INVEST

Înfiinţată în iulie 2016, societatea NEOVENT INVEST SRL Braşov (CUI/CIF: 36326599) este deţinută şi administrată de Marinela Veronica MOGOŞ, activează în în domeniul construcţiilor de camere curate şi instalaţii aferente, iar pentru anul 2018 a raportat 14 angajaţi, un profit net de 790.035 lei, la o cifră de afaceri de 10,98 milioane lei, şi datorii de 1.098.013 lei, acoperite doar în proporţie de 68% de activele circulante.

Dacă în luna aprilie s-a ales cu două procese „mai soft”, intentate de creditorii E.G.M.S. ELECTRO MONTAJ SI SERVICE SRL (CUI/CIF: 9623860) şi ROMVENT ENGINEERING SA (CUI/CIF: 15671292, în reorganizare judiciară), luna aceasta a avut parte de o lovitură foarte dură din partea ROM WELD CONCEPT SRL Bucureşti (CUI/CIF: 32117700).

Mai exact, ROM WELD CONCEPT SRL – firmă cu 22 de angajaţi şi afaceri de 3,14 milioane lei în 2018 – a depus pe 26 iunie 2019 o cerere de deschidere a procedurii de insolvenţă împotriva NEOVENT INVEST SRL, demers care a dus la constituirea Dosarului nr.2377/62/2019.

Tribunalul Braşov nu a stabilit primul termen de judecată, dar cu siguranţă acesta va fi programat după vacanţa judecătorească. (sursa foto: neovent.ro)