Pe 27 iunie 2018, TERRA TOURISM SRL Slobozia (CUI: 16126618), societatea/agenţia autoare a unei ţepe turistice de proporţii, a depus la Tribunalul Ialomiţa o cerere de intrare direct în faliment prin procedura simplificată (după cum precizează pe site), demers care a dus la constituirea Dosarului nr.1037/98/2018.

Probabil pentru a evita contactul cu păgubiţii din Ialomiţa, Oana Aniela DUNEL (fostă PĂCALĂ, foto), patroana agenţiei ţepare, a depus la Curtea de Apel Bucureşti o cerere de strămutare, care a fost admisă la termenul din 17 iulie 2018, decizia instanţei fiind următoarea: “Dispune strămutarea dosarului de la Tribunalul Ialomiţa la Tribunalul Călăraşi“.

La finalul lunii trecute – pe 30 iulie 2018, mai exact – dosarul a ajuns la instanţa călărăşeană şi deja a fost stabilit/anunţat primul termen de judecată, pentru data de 8 august 2018.

Între timp, la Judecătoria Slobozia a fost înregistrat un dosar având ca obiect “pretenţii“, intentat pârâtei Oanei Aniela DUNEL (fostă PĂCALĂ) de către ASOCIAŢIA DE PROPRIETARI CARTIER AVIAŢIEI BLOC 2 B – Dosarul nr.3538/312/2018. Deocamdată nu a fost stabilit primul termen de judecată. (sursa foto: captură youtube.com)

CITIŢI ŞI:
TERRA TOURISM a depus cererea de insolvenţă; patroana a avut probleme cu un credit ipotecar, iar anul acesta… şi-a deschis florărie de lux în Pipera



3 August 2018

Spune-ți opinia