Fiscul s-a îndurat să ceară insolvenţa AUTOMOTIVE DIVISION… firmă cu datorii la stat de 5,44 milioane lei; patronul Viorel-Vică GIUREA, consilier de Dobroeşti, a mai tras o ţeapă de 69 milioane lei cu AUTO SOFT SERVICE ROŢI şi are un dosar penal care zace în sertarul unui procuror

Pe 20 iulie 2023, DGRFP Bucureşti s-a îndurat să depună cerere de deschidere a procedurii de insolvenţă împotriva AUTOMOTIVE DIVISION SRL Fundeni (CUI/CIF: 31462174)… agent economic care figurează pe site-ul ANAF cu menţiunea „Insolvabil” începând cu raportarea trimestrială valabilă pentru 30 septembrie 2019, adică de mai bine de trei ani şi jumătate.

Urmare a acestei solicitări de aplicare a Legii 85/2014, a fost înregistrat Dosarul nr.1812/93/2023, pentru care în cel mai bun caz Tribunalul Ilfov va programa primul termen de judecată în luna septembrie 2023.

Fiscul, prin AJFP Ilfov, a mai avut un astfel de demers în august 2018, dar solicitarea a fost respinsă de Tribunalul Ilfov, iar sentinţa a fost confirmată (prin respingerea apelului) de Curtea de Apel Bucureşti (în aprilie 2019) – Dosarul nr.2085/93/2018. Motivarea instanţei sugerează că reprezentantul instituţiei ilfovene în acest dosar ori a fost incompetent… ori ticălos, din moment ce „nu a depus la dosar nici un titlu de creanţă cu privire la creanţele invocate respectiv deciziile de impunere emise de ANAF”.

AUTOMOTIVE DIVISION SRL este deţinută şi administrată de Viorel-Vică GIUREA (foto)… artizanul ţepei de 69 milioane lei trasă de AUTO SOFT SERVICE ROŢI SRL Fundeni (CUI: 15574770) – detalii AICI.

De mai bine de doi ani, acest individ – consilier local la Dobroeşti (Ilfov) – este „condamnat” să restituie suma de 6.451.728,30 lei, bani încasaţi incorect/ilegal (ca să nu spun „sustraşi”) din firma AUTO SOFT SERVICE ROŢI SRL. Mai mult, lichidatorul judiciar «a sesizat organele de urmărire competente pentru cercetarea infracţiunii de fals»… dar dosarul penal zace într-un sertar!

În ceea ce priveşte AUTOMOTIVE DIVISION SRL, această firmă figurează pe site-ul ANAF cu datorii la stat de peste 5 milioane lei din iunie 2018, valoarea la 31 martie 2023 fiind de 5.436.047 lei… cu menţiunea că Fiscul nu a mai recalculat/indexat accesoriile (dobânzi şi penalităţi) de peste 4 ani!

CITIŢI ŞI:
AUTO SOFT SERVICE ROŢI: În mai bine de doi ani de când sentinţele sunt definitive, lichidatorul judiciar RTZ nu a recuperat niciun leu din suma de 15,86 milioane lei „sustrasă” de asociaţii Viorel-Vică GIUREA şi Marius-Cătălin BANEA; firma este în faliment de 6 ani, ţeapa totală se ridică la 69 milioane lei, iar principalii „sponsori” sunt CONTINENTAL, GOODYEAR, MICHELIN şi PIRELLI (documente ataşate)