LKN CONSTRUCT SRL-D Iaşi (CUI/CIF: 33240948), firmă deţinută şi administrată de Cătălin Ionuţ LUCAN-DROANĂ (foto), a intrat în insolvenţă pe data de 12 iulie 2023 (la propria cerere), conform deciziei pronunţate de judecătorul sindic Dan Artenie de la Tribunalul Iaşi în Dosarul nr.3638/99/2023.
În cadrul procedurii generale, FINANCIAL OPERATIONAL RESTRUCTURING IPURL (Lucian VAsile ANDRONIC) va îndeplini atribuţiile de administrator judiciar provizoriu, iar data de 28 august 2023 este termenul limită de înscriere la masa credală.
Înfiinţată în iunie 2014, LKN CONSTRUCT SRL-D a fost prima firmă din viaţa lui Cătălin Ionuţ LUCAN-DROANĂ, iar acest întreprinzător nu s-a deranjat să meargă la Registrul Comerţului pentru a transforma firma în SRL (din SRL-D), aşa cum prevede legea. Au trecut mai bine de 5 ani de la expirarea termenului!
Activitate a început să raporteze abia din 2016, până în 2019 a înregistrat profit, iar la 31 decembrie 2019 înregistra datorii de 594.148 lei şi active circulante de 1.624.568 lei, din care creanţe de 1.535.534 lei… cu menţiunea că probabil s-a recurs la „şmecheria” transformării lichidităţilor în creanţe. Mai exact, LKN CONSTRUCT SRL-D a încheiat anul 2018 cu 657.901 lei în casă şi conturi şi creanţe de numai 19.356 lei… pentru ca după un an lichidităţile să coboare la sub 10% (62.404 lei), iar creanţele să urce la 1.535.534 lei.
Tot în 2019, firma ieşeană începe să apară pe „lista ruşinii”, restanţele fiscale la finalul anului respectiv fiind de 173.733 lei, cu peste 80% stopaj la sursă… iar în august 2019 „se naște” societatea RIALUC CONSTRUCŢII LKN SRL Iaşi (CUI/CIF: 41483794), controlată de Cătălin Ionuţ LUCAN-DROANĂ, dar în care apare şi Ana-Ancuţa LUCAN-DROANĂ (foto)… pentru că atunci nu era voie ca o persoană să figureze ca unic asociat în mai mult de o firmă.
Dubios, LKN CONSTRUCT SRL-D raportează pentru 2020 un număr mediu de 31 de angajaţi (faţă de 24 în anul anterior), în condiţiile în care veniturile totale sunt de numai 140.000 lei (iar cheltuielile de 870.719 lei). La finalul anului 2020, datoriile la stat erau de 517.674 lei.
Pentru 2021 şi 2022, administratorul Cătălin Ionuţ LUCAN-DROANĂ a declarat un singur angajat, pierderi de 191.335 lei, respectiv 467.232 lei, astfel că anul trecut a fost încheiat cu datorii de 1.592.959 lei şi active circulante de 1.216.489 lei, din care creanţe de 1.213.491 lei.
LKN CONSTRUCT SRL-D este înscrisă la masa credală în cazul insolvenţei JUZ CONSTRUCT SRL Iaşi (CUI/CIF: 39815662) cu suma de 1.436.861,86 lei (creanţă admisă sub condiţie suspensivă)… ceea ce înseamnă că activele circulante din bilanţ sunt egale cu zero, pentru că nu există şanse să mai recupereze ceva de la firma ţeparului Constantin MĂZĂRIANU – detalii AICI.
Partea cumva bună este că datoriile la stat nu doar că nu au mai crescut, ci chiar au înregistat o mică scădere, la 31 martie 2023 fiind de 487.502 lei.
Din păcate, RIALUC CONSTRUCŢII LKN SRL calcă pe urmele „surorii mai mari”, în sensul că a uitat să-şi achite obligaţiile fiscale, valoarea restanţelor la 31 martie 2023 fiind de 192.447 lei, cu o componentă majoritară de stopaj la sursă. Nu a depus bilanţul aferent exerciţiului financiar 2022, iar la finalul anului 2021 înregistra datorii de 2.285.300 lei şi capitaluri proprii negative, de -835.722 lei. Şi RIALUC CONSTRUCŢII LKN SRL a luat ţeapă de la JUZ CONSTRUCT SRL, de 250.000 lei.
În luna mai 2023, Ana-Ancuţa LUCAN-DROANĂ a înfiinţat CPC LUC SRL Vişan/Bârnova (CUI/CIF: 48177881). Încă nu a declarat angajaţi, dar cu siguranţă este firma pregătită pentru a prelua afacerea derulată până acum pe LKN CONSTRUCT SRL-D şi RIALUC CONSTRUCŢII LKN SRL. (sursa foto: facebook.com/ionutcatalin.lucandraoana)