Procesul pentru datoriile PALAS către Primăria Iaşi împlineşte 5 ani! ÎCCJ a fixat termen pe 23.03.2020

În urmă cu 15 ani, Adrian Iulian DASCĂLU (foto), prin intermediul firmei IULIUS GROUP SRL (CUI/CIF: 1977551), a primit de la Primăria Iaşi un teren de 12 hectare în zona ultracentrală a municipiului Iaşi (fostul ştand, în preajma Palatului Culturii) pentru a construi Ansamblul PALAS (numit iniţial MADISON).

S-a încheiat atunci „contractul de asociere în participaţiune nr.8329/03.02.2005″, urmat de un act adiţional în iunie 2007, iar IULIUS GROUP SRL urma să achite o cotă de 21% din profitul afacerii PALAS, dar nu mai puţin de 430.000 euro pe an… după o perioadă de graţie de 3 ani. „Acest contract a fost novat în 20.12.2007 către PALAS HOLDING SRL (CUI/CIF: 22299303), Consiliul Local al Municipiului Iaşi recunoscând această societate ca noua parte din contract“, după cum se precizează în nişte documente oficiale ale companiei IULIUS GROUP SRL.

Demn de semnalat este faptul că PALAS HOLDING SRL, noul partener al Consiliului Local Municipal Iaşi în contractul de asociere, a realizat în 2008-2017 venituri totale care nu acoperă nici măcar suma minimă datorată minicipalităţii ieşene!

Pentru că PALAS HOLDING SRL nu a plătit la timp sumele datorate, Primăria Iaşi (Consiliul Local Municipal Iaşi) a recurs la instanţa de judecată, Dosarul nr.1237/99/2015 fiind înregistrat la Tribunalul Iaşi pe 23 februarie 2015… şi soluţionat pe 26 iulie 2017.

Decizia din 26 iulie 2017 (AICI) spunea că PALAS HOLDING (plus celelalte 5 societăţi PALAS) trebuie să achite 3,65 milioane lei, în timp ce alte penalităţi solicitate de primărie, în valoare de 1,13 milioane lei, au fost respinse de instanţă.




Această sentinţă a fost comunicată părţilor după aproximativ 16 luni de la pronunţare, aşa că apelurile au fost formulate de ambele părţi abia în decembrie 2018.

Curtea de Apel Iaşi s-a mişcat surprinzător de repede şi pe 20 martie 2019 a confirmat sentinţa Tribunalului Iaşi, numai că şi această decizie a fost atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

La termenul de ieri, 20 februarie 2020, ICCJ a spus aşa:

Respinge excepţia nulităţii recursului. Admite în principiu recursurile declarate de recurenţii-reclamanţi CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL IAŞI şi MUNICIPIUL IAŞI prin Primar şi de recurentele-pârâte PALAS HOLDING SRL, PALAS 1 SRL, PALAS 2 SRL, PALAS 3 SRL, PALAS 4 SRL şi PALAS 5 SRL împotriva deciziei nr.125/2019 din 20 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi – Secţia Civilă. Acordă termen pentru judecata recursurilor la data de 26 martie 2020, în şedinţa publică, cu citarea părţilor

Poimâine, pe 23 februarie 2020, se împlinesc 5 ani de la deschiderea dosarului… iar una din posibilităţi este ca ÎCCJ să trimită dosarul spre rejudecare! (sursa foto: expresdebanat.ro)

CITIŢI ŞI:
Terenul de la PALAS a fost evaluat oficial la 42,97 miloane euro… iar Iulian DASCĂLU plăteşte o „redevenţă” de 1% pe an

DOCUMENT-BOMBĂ! Contractul de asociere pentru PALAS (actul adiţional)