Am prezentat (luna trecută – AICI) actul adiţional la Contractul de asociere în participaţiune (nr.8329.03.02.2005) încheiat între Consiliul Local al Municipiului Iaşi şi IULIUS GROUP SRL, „având ca obiect edificarea Ansamblului PALAS„. Nu am primit de la Primăria Iaşi sau de la Iulian DASCĂLU o variantă mai lizibilă a documentului, aşa că „o să lucrez” cu ceea ce am la dispoziţie.
Mai exact, mi-am propus să prezint (în mai multe articole) cele mai importante clauze ale contractului şi felul cum au fost respectate… sau poate nu au fost respectate! Pentru „primul episod”, m-am gândit la ceva lejer – valoarea terenului oferit de primăria condusă atunci de Gheorghe NICHITA.
Conform actului adiţional menţionat, terenul pus la dispoziţia investitorului (IULIUS GROUP SRL în forma iniţială) are o suprafaţă totală de 119.392 mp, „din care suprafaţa de 110.569,27 mp reprezintă teren liber de orice cereri, litigii, revendicări, iar suprafaţa de 8.822,73 mp are o situaţie juridică incertă în acest moment”. Au trecut 15 ani de la semnarea contractului iniţial – luna viitoare e aniversarea, poate îl „desecretizăm” cu ocazia asta -, bănuiesc că s-a rezolvat „situaţia juridică incertă”. Oricum, contează prea puţin pentru subiectul abordat.
Deşi reprezentanţii municipalităţii ieşene nu au spus niciodată care este valoarea terenului oferit („transmiterea folosinţei” este formularea din acte) lui Iulian DASCĂLU, există o evaluare făcută de un expert ANEVAR. Iar această evaluare menţionează suma de 42.970.916 euro pentru întreaga suprafaţă (inclusiv cei 8.822,73 mp cu situaţie juridică incertă).
În condiţiile în care există o evaluare oficială a terenului, despre care presupun că a fost făcută cu respectarea prevederilor legale de atunci, nu înţeleg de ce a fost „ţinută la secret”. DA, este foarte departe de valorile vehiculate prin presă – 120 milioane euro (AICI, de exemplu) şi tocmai această diferenţă enormă ar fi trebuit să determine municipalitatea sau chiar investitorul să pună pe masă raportul şi să spună: “Valoarea reală/corectă este de 43 milioane euro, nu de 120 milioane euro”. Dar nu a făcut nimeni asta!
Pentru utilizarea acestui teren, Iulian DASCĂLU a plătit – după o perioadă de graţie şi cu întârzieri – o „redevenţă” (nu e denumirea corectă/oficială, dar aşa e cunoscută în mediul public) de 1% pe an (430.000 euro/an). Dacă e mult sau puţin… discutăm data viitoare. Desigur, aştept părerile Dumneavoastră, sub formă de comentarii la articol sau pe mail.
Şi de la primarul actual Mihai CHIRICA (membru în Comisia de negociere) sau de la Iulian DASCĂLU aştept ceva: anexele la contract, cea cu nr.2 fiind Raportul de expertiză (evaluare). Sunt binevenite şi dacă vor fi transmise de altcineva! (foto de la inaugurarea lucrărilor la PALAS)
CITIŢI ŞI:
DOCUMENT-BOMBĂ! Contractul de asociere pentru PALAS (actul adiţional)
SUPER-DOCUMENT: Contractul iniţial de asociere pentru Ansamblul PALAS (MADISON)