BCR execută silit TECHNIC TECHNOSTRADE… firmă la care administrator a devenit Roxana LUPESCU, mâna dreaptă a lui Ioan Adrian HOMAN la (falimentarea) CONSTRUCŢII SA Sibiu; „doamna jurist” Alina Florina COTETI încă este unic asociat

Înfiinţată în 2015 sub numele NICK CONSTRUCT CONCEPT SRL, rebotezată şi preluată de Ioan Adrian HOMAN (foto) în octombrie 2018, societatea TECHNIC TECHNOSTRADE SRL Bucureşti (CUI/CIF: 35171305) este „vehiculul prin care a fost căpuşată” CONSTRUCŢII SA Sibiu (CUI/CIF: 799324), companie intrată în insolvenţă pe 3 decembrie 2021, un „mare merit” pentru această „realizare” revenindu-i directorului general HOMAN, individ care a absolvit 8 (opt) clase şi o şcoală de meserii (de doi ani).

Despre TECHNIC TECHNOSTRADE SRL se crede(a) că o duce foarte bine… dacă ne uităm pe bilanţul aferent exerciţiului financiar 2021 (AICI), numai că în urmă cu câteva zile a apărut o mare surpriză: Judecătoria Sector 1 a admis cererea de «încuviinţare executare silită 5274/2022», iar decizia pronunţată pe 26 iulie 2022 în Dosarul nr.39355/299/2022 este «fără cale de atac».

Şi nu vorbim de un creditor oarecare… ci de BANCA COMERCIALĂ ROMANĂ (BCR), reprezentată în acest proces de Biroul Executorilor Judecătoreşti Asociaţi AEQUITAS. Din păcate, portalul instanţelor nu menţionează şi suma pe care TECHNIC TECHNOSTRADE SRL o datorează băncii… dar sigur nu este foarte mică şi probabil o aflăm cât de curând!

Partea şi mai interesantă este că, puţin înainte de apariţia acestui dosar, s-a schimbat administratorul la TECHNIC TECHNOSTRADE SRL. Mai exact, asociatul unic (din acte) Alina Florina COTETI a renunţat la calitatea de administrator, iar această funcţie a fost preluată de Roxana LUPESCU (foto), individă cu o colaborare foarte apropiată de HOMAN în (falimentarea) CONSTRUCŢII SA Sibiu.

Sunt mai multe posibile răspunsuri la întrebarea „De ce a fost înlocuită COTETI?”, aproape nici nu contează care este corect, demn de menţionat fiind doar faptul că gurile rele susţin că se va găsi un pretext (juridic/comercial) pentru ca şi părţile sociale de la TECHNIC TECHNOSTRADE SRL să ajungă la Roxana LUPESCU, iar „doamna jurist” de la Ianca să rămână… doar cu fetiţa!

Pentru cei care „aţi deschis mai târziu” site-ul SUPERVIZOR.ro, fac precizarea că CV-ul lui Ioan Adrian HOMAN nu include doar cele 8 clase… ci şi condamnări penale ce însumează peste 10 ani de închisoare, cu menţiunea că a beneficiat de o decizie de reabilitare judecătorească (Dosar nr.4110/285/2014).

În temeiul art.535 cod procedură penală, raportat la art.4251 alin. 7 punctul 2 litera a cod procedură penală, admite contestaţia formulată de contestatorul petent condamnat HOMAN Ioan Adrian împotriva sentinţei penale nr. 298 din 3 octombrie 2014, pronunţată de Judecătoria Rădăuţi în dosar nr. 4110/285/2014, desfiinţează sentinţa penală menţionată şi, în rejudecare: Conform art.533 cod procedură penală raportat la art.166 şi următoarele cod penal, cu aplicarea art.5 Noul Cod Penal, admite cererea de reabilitare judecătorească formulată de petentul condamnat HOMAN Ioan Adrian, dispune reabilitarea judecătorească a condamnatului HOMAN Ioan Adrian cu raportare la următoarele sentinţe penale: – sentinţa penală nr.705/27.05.1997 pronunţată în dosarul nr.2324/1996 al Judecătoriei Rădăuţi – la pedeapsa de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art.215 al.1 şi 3 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal art.35 al.1 şi art.36 al.1 din Decret 328/1966, art. 33 lit. a, 34 lit. a Cod penal; – sentinţa penală nr.149/31.01.1997 pronunţată în dosarul nr.3271/1995 al Judecătoriei Rădăuţi – la pedeapsa de 100.000 lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.180 alin.2 Cod penal, pedeapsă graţiată conform legii nr.137/1997; – sentinţa penală nr.482/24.03.1998 pronunţată în dosarul nr.7362/1997 al Judecătoriei Rădăuţi – la pedeapsa de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art.35 al.1; art.35 al.2; art.36 al.1 din Decret 328/1966, cu aplicarea art.37 lit. a Cod penal şi art.33 lit. a 34 lit. b Cod penal; – sentinţa penală nr.203/10.02.1999 pronunţată în dosarul nr.2088/1998 al Judecătoriei Rădăuţi, rămasă definitivă prin decizia penală nr.2224/02.05.2001 a Curţii Supreme de Justiţie – la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.215 alin.2 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal; – sentinţa penală nr.899/20.10.2003 pronunţată în dosarul nr.3114/R/2003 al Judecătoriei Rădăuţi, rămasă definitivă prin decizia penală nr.162/01.03.2004 a Tribunalului Suceava – la pedeapsa de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prev. deart.35 al.1; art.35 al.2; art.36 al.1 din Decret 328/1966, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal şi art.33 lit.a, 34 lit.b Cod penal; – sentinţa penală nr.102/02.03.2004 pronunţată în dosarul 111/2004 a Judecătoriei Rîmnicu Sărat – la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art.215 alin.1 Cod penal şi art.78 alin. 1 OUG nr.195/2002 cu aplicarea art.33 şi 34 cod penal; – sentinţa penală nr.942/22.02.2005 pronunţată în dosarul nr.20032/2004 al Judecătoriei Iaşi, rămasă definitivă prin decizia penală nr.536/28.06.2005 a Tribunalului Iaşi şi decizia penală nr.546/08.09.2005 a Curţii de Apel Iaşi – la pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani închisoare – compusă din 2 (doi) ani şi 6(şase) luni închisoare pedeapsa principală şi 6 (şase) luni închisoare spor de pedeapsă (ca urmare a contopirii pedepselor aplicate prin s.p. nr.899/20.10.2003 pronunţată de Judecătoria Rădăuţi, s.p. nr.102/2004 pronunţată de Judecătoria Râmnicu Sărat şi s.p. nr.203/10.02.1999 pronunţată de Judecătoria Rădăuţi). Conform art.537 cod procedură penală, dispune a se face menţiune despre intervenirea reabilitării judecătoreşti pe toate sentinţele penale sus menţionate. Potrivit art.275 alin. 3 cod procedură penală, cheltuielile judiciare din primă instanţă şi contestaţie rămân în sarcina statului. Definitivă. Judecată în şedinţă nepublică. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi – 26.02.2015.
Hotarare 200/2015 din 26.02.2015

Iar articolul pe care a reuşit să-l scoată „Gaia” de pe site-ul poezia.ro… este ACESTA!

CITIŢI ŞI:
Insolvenţa CONSTRUCŢII SA: Ioan Adrian HOMAN a semnat un act adiţional în calitate de administrator… deşi nu (mai) avea această calitate! Am sesizat judecătorul sindic… urmează Parchetul

CONSTRUCŢII SA Sibiu: Obligaţii fiscale nedeclarate de 7,96 milioane lei… şi accesorii de 4,26 milioane lei; plăţi dubioase către Roxana LUPESCU (13 tranzacţii), Titi JIANU şi firme cu numele comunicate aiurea de CITR (document ataşat)