IULIAN DASCĂLU este aşteptat la Primăria Iaşi cu 3,65 milioane lei; ÎCCJ confirmă datoriile PALAS-ului

Pe 4 iunie 2020, Înalta Curte de de Casaţie şi Justiţie a decis aşa:

Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenţii-reclamanţi MUNICIPIUL IAŞI – prin Primar şi CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL IAŞI şi de recurentele-pârâte SC PALAS HOLDING SRL, SC PALAS 1 SRL, SC PALAS 2 SRL, SC PALAS 3 SRL, SC PALAS 4 SRL şi SC PALAS 5 SRL împotriva deciziei nr. 125/2019 din 20 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi – Secţia Civilă. Definitivă.

Prin urmare şi-aşa deci… „datornicul” IULIAN DASCĂLU, ca administrator al firmelor PALAS, este aşteptat la Primăria Iaşi cu 3,65 milioane lei, conform sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Iaşi.

ISTORIC:

În urmă cu aproape 15 ani, Adrian Iulian DASCĂLU (foto), prin intermediul firmei IULIUS GROUP SRL (CUI/CIF:1977551), a primit de la Primăria Iaşi un teren de 12 hectare în zona ultracentrală a municipiului Iaşi (fostul ştand, în preajma Palatului Culturii) pentru a construi Ansamblul PALAS.

S-a încheiat atunci „contractul de asociere în participaţiune nr.8329/03.02.2005″, urmat de un act adiţional în iunie 2007, iar IULIUS GROUP SRL urma să achite o cotă de 21% din profitul afacerii PALAS, dar nu mai puţin de 430.000 euro pe an… după o perioadă de graţie de 3 ani (detalii AICI).

După numai câteva luni, „acest contract a fost novat în 20.12.2007 către PALAS HOLDING SRL, Consiliul Local al Municipiului Iaşi recunoscând această societate ca noua parte din contract„.

29 de luni pentru judecată… şi 16 luni pentru comunicarea sentinţei

Pentru că PALAS HOLDING SRL (CUI/CIF: 22299303) nu a plătit la timp sumele datorate, Primăria Iaşi (Consiliul Local Municipal Iaşi) a recurs la instanţa de judecată, Dosarul nr.1237/99/2015 fiind înregistrat la Tribunalul Iaşi pe 23 februarie 2015… şi soluţionat pe 26 iulie 2017.

Decizia din 26 iulie 2017 (AICI) spunea că PALAS HOLDING (plus celelalte 5 societăţi PALAS) trebuie să achite 3,65 milioane lei, în timp ce alte penalităţi solicitate de primărie, în valoare de 1,13 milioane lei, au fost respinse de instanţă.

Această sentinţă a fost comunicată părţilor după aproximativ 16 luni de la pronunţare, aşa că apelurile au fost formulate de ambele părţi abia în decembrie 2018.

Curtea de Apel Iaşi s-a mişcat surprinzător de repede şi pe 20 martie 2019 a confirmat sentinţa Tribunalului Iaşi, numai că şi această decizie putea fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în termen de 30 zile de la comunicare.

Părţile au primit repede motivaţia sentinţei şi la începutul lunii iunie 2019 au declarat/înregistrat recursurile. Prin urmare, soarta milionului de euro solicitat de Primăria Iaşi (am luat în calcul şi suma respinsă de primele instanţe) a urmat să fie stabilită de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României.
…………

ACTUALITATE:

Pe 4 iunie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României a decis că Primăria Iaşi trebuie să primească suma stabilită de prima şi a doua instanţă, adică 3,65 milioane lei.

Această decizie confirmă faptul că primarul Mihai CHIRICA este un mincinos (a susţinut că PALAS-ul nu are datorii) şi că IULIAN DASCĂLU (numit „regele mall-urilor”), prin PALAS HOLDING SRL, are o datorie către municipalitatea ieşeană(sursa foto: expresdebanat.ro)

CITIŢI ŞI:
Terenul de la PALAS a fost evaluat oficial la 42,97 miloane euro… iar Iulian DASCĂLU plăteşte o „redevenţă” de 1% pe an

DOCUMENT-BOMBĂ! Contractul de asociere pentru PALAS (actul adiţional)