MAREEA: Datorii de 31,65 milioane lei către 255 de creditori; turiştii au recuperat 20% din ţeapă de la firma de asigurări

mareea-600

MAREEA COMTUR SRL Deva (CUI: 10118438), firma care operează agenţia de turism MAREEA, a depus cerere de intrare în insolvenţă pe 5 septembrie 2016, după ce, pe 3 septembrie 2016, îşi anunţase clienţii – prin SMS sau printr-un mesaj postat pe site – că începând cu data de 4 septembrie 2016, nu va mai putea onora niciuna din comenzile existente. Dosarul de insolvenţă al acestei agenţii este înregistrat la Tribunalul Hunedoara cu nr.4272/97/2016 şi a încăput pe mâna judecătorului sindic Ioan DRĂGAN şi a administratorului judiciar (provizoriu) EXPERT INSOLVENŢĂ SPRL (Emil GROS). Am scris AICI despre aceste specimene, nu mai revin.

După trei luni şi o săptămână de la deschiderea procedurii (13 septembrie 2016), administratorului judiciar a publicat tabelul preliminar al creanţelor, document care devoalează o situaţie catastrofală a agenţiei de turism. Totalul creanţelor admise (fără cele sub condiţie) se ridică la 31,65 milioane lei, în condiţiile în care datoriile totale raportate la 31 decembrie 2015 erau de „numai” 18,27 milioane lei.

Turiştii ţepuiţi de firma lui Marius USTUROIU (45 de ani) care au depus cereri la firma de asigurări au reuşit să recupereze 20,16% din sumele achitate pentru sejururi de care nu au mai beneficiat. Foarte probabil, de la MAREEA COMTUR SRL nu vor recupera nici măcar atât (ca să nu zic că există şi varianta să nu recupereze nimic).

MAREEA-COMTUR-SRL-15-ani-(2015)-w

Îngrijorător este faptul că mare parte din datoriile acumulate de MAREEA sunt către agenţii/unităţi de turism, ceea va complica situaţia acestora (şi aşa nu prea roză în multe cazuri). Dacă mai ţinem cont că finalul de an a mai adus o insolvenţă bubuitoare în turism – PERFECT TOUR, probabil că anul acesta se va împlini mare parte din „previziunea” acestei analize – 30 de agenţii în incapacitate. Aşa că, grijă mare la oferte!

Revenind la subiectul principal, printre cele mai generoase unităţi de turism cu ţepara MAREEA se numără:

  • MAREEA HOTELS SRL – 6.956.286,16 lei (21,9785% din masa credală)
  • CHRISTIAN 76 TOUR SRL – 2.867.798 lei (9,0609%)
  • COMPLEX CONDOR SA – 1.692.215,42 lei (5,3466%)
  • PARTHIS SRL – 1.263.139,33 lei (3,9909%)

Dacă nu e o şmecherie datoria către MAREEA HOTELS SRL (firmă controlată tot de familia USTUROIU), sunt şanse mari să fie îngropată şi această firmă. Suma de 6,96 milioane lei reprezintă peste 45% din cifra de afaceri (din 2015).

Adunarea Creditorilor a fost convocată pe 10 ianuarie 2016, iar pe ordinea de zi era şi prezentarea/aprobarea raportului privind cauzele insolvenţei, document pe care EXPERT INSOLVENŢĂ SPRL nu a catadicsit să îl publice în BPI. În ceea ce priveşte pretenţiile acestui administrator judiciar, se cifrează la 1.000 euro/lună şi 5% din sumele încasate de la data deschiderii procedurii insolvenţei (sună a retroactiv!).

Următorul termen de judecată în Dosarul de insolvenţă nr.4272/97/2016 este programat pe 17 martie 2017, dar pe 19 ianuarie 2017 se va judeca apelul la sentinţa de deschidere a insolvenţei depus de creditorul ATLAS APLIANCE SOLUTIONS SRL la Curtea de Apel Alba Iulia. Ţinând cont de antecedentele judecătorului sindic Ioan DRĂGAN în cazul COMPLEXUL ENERGETIC HUNEDOARA (două sentinţe anulate de Curtea de Apel), nu ar fi exclusă o surpriză (pe procedură), chiar dacă este clar că MAREEA e în rahat până la gât… mai lipseşte un mic val! (sursa foto: facebook.com/Agentia.MAREEA)

DOCUMENT ATAŞAT:
MAREEA COMTUR SRL – tabel preliminar al creanţelor

NOTĂ:
Dacă aţi găsit o informaţie utilă în acest articol, gândiţi-vă că s-ar putea să fie de interes şi pentru prietenii Dumneavoastră!
Pentru informaţii despre orice altă insolvenţă/faliment din România, expediaţi cu încredere un email la adresa de contact